Mumiile egiptene pot oferi „cheia” bolilor de inimă

Medicii cred că au descoperit prima femeie cardiacă-o prințesă egipteană care a trăit acum 3.500 de ani. Fiindcă a fost activă, a mâncat sănătos și nu a fumat, medicii spun că trebuie să existe alți factori de risc la mijloc.

Investigațiile au arătat că avea cele mai importante artere „blocate”. Mai mult, spun că în condițiile progresului în medicină, ar fi avut nevoie de un bypass. Oamenii de știință cred că sunt în fața unei descoperiri care le permite o perspectivă asupra cauzelor bolilor cardiovasculare, dar și a tratamentului de dinainte de modernitate. Cercetătorii americani de la Universitatea din California, în colaborare cu cei egipteni au analizat  rămășițele a 52 de mumii expuse în Muzeul Național de Antichități din Cairo. Jumătate din mumii aveau arterele îngroșate. „Un factor de risc ne scapă” Prințesa Ahmose-Meryet-Amon  a trăit în 1580 î.Hr. și a murit la 40 de ani.  „Nu era nici gaz, nici electricitate pe vremea aceea, trebuie să fii fost o femeie activă. Dieta ei a fost cu siguranță mult mai sănătoasă decât a noastră. Bogată în pește, fructe și legume. Cu siguranță alimentele erau organice, iar de țigări nici nu se punea problem ape atunci”, subliniază Dr. Gregory Thomas, din echipa de cercetare.  Totuși, a avut arterele blocate. „Ceea ce înseamnă că ne scapă un factor de risc important, despre care nimeni nu știe nimic” , adaugă acesta.