Fără excepţie, multinaţionalele din Banat recrutează personal încă din timpul facultăţii.
Astfel, studenţii, în general cei de la Politehnică, au şansa de a câştiga bani frumoşi din slujbe part-time. Chiar dacă aceste joburi nu sunt neapărat o sursă consistentă de venit, studenţii admit că reprezintă o trambulină către un job bun.
Oferte bune pentru softişti
Cele mai multe oferte vin din partea companiilor care activează în domeniul informaţiei tehnologiei şi comunicaţiilor (IT&C). În ultimii ani, acestea au încheiat parteneriate cu universităţile din Timişoara, finanţează linii de cercetare, laboratoare şi le plătesc burse viitorilor ingineri, pe care-i angajează ulterior.
De exemplu, la finele anului trecut, IBM a finanţat deschiderea unui Laborator de Dezvoltare Software bazat pe tehnologia IBM Rational. Alcatel-Lucent este una dintre companiile care oferă posturi cu jumătate de normă pentru studenţi, în special pentru cei din anii terminali. Există şi firme din domeniul IT care lucrează şi cu studenţi din anii mai mici. Continental Automotive România ofertează studenţi din anul al doilea de facultate pe segmentul de activităţi IT ocupat de Siemens.
Tot concernul Continental a dezvoltat mai intens, în ultimul an, un proiect prin care primeşte studenţi în practică pentru a-şi asigura personal calificat. În această perioadă sunt plătiţi cu aproximativ 1.800 de lei pe lună.
Pe lângă aceste oferte concrete, Continental a finanţat renovarea, reechiparea şi întreţinerea unui laborator, CONTILab@Poli, inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica Timişoara.
De această investiţie, de peste 100.000 de euro, vor beneficia circa 700 de studenţi care se vor familiariza cu tehnica de ultimă ora în domeniul automotive.