Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat ieri din funcţe invocând motive „medicale”. Spionajul extern va fi condus interimar, până în 2017, de ofiţerul de contraspionaj Silviu Predoiu
Preşedintele Klaus Iohannis a primit ieri, la prânz, demisia lui Mihai Răzvanu Ungureanu şi a acceptat-o „imediat” fără ca între cei doi să aibă loc o întâlnire faţă în faţă. „Domnia sa a menţionat motive personale şi nu am informaţii suplimentare. Înţeleg că are o situaţie medicală care nu i-a permis să vină personal la Cotroceni. Vom lămuri urgent, imediat ce se face bine această situaţie”, a declarat, ieri, Klaus Iohannis.
Afirmaţiile şefului statului au fost contrazise de jurnalista Emilia Şercan. Aceasta a dezvăluit pe Facebook că sursele ei „din mediul academic” i-au relatat că MRU a mers ieri dimineaţă la Facultatea de Istorie din Bucureşti, acolo unde este profesor, pentru a depune o serie de referate pentru nişte doctoranzi de-ai lui.
Probleme grave de sănătate
Preşedintele comisiei parlamentare de control a SIE, Mihăiţă Calimente, susţine că MRU l-a sunat şi i-a spus că are probleme medicale „destul de grave”. „Mia spus că trebuie să stea la pat şi că este o problemă serioasă (...) Mi-a spus că sănătatea o consideră prioritară oricărei alte activităţi”, a declarat, ieri, Calimente. „Mi-a spus că sunt niște probleme destul de grave”, a mai spus acesta.
Veşnicul interimar
Conducerea SIE va fi asigurată, interimar, de generalul Silviu Predoiu, activ în SIE din anul 1990. Fost ofiţer operativ pe contraspionaj extern, Predoiu (58 de ani), este adjunct al directorului SIE din 2005. El a mai îndeplinit de patru ori funcţia de director interimar al SIE.
Jocuri de culise
Preşedintele Klaus Iohannis va propune un nou director SIE „probabil” după alegerile parlamentare din iarnă. „Lucrurile sunt sub control, generalul Predoiu a mai fost o perioadă la interimat şi nu este o situaţie care reclamă o intervenţie foarte urgentă”, a explicat Iohannis. Şeful statului a afirmat că nu s-a gândit la un succesor al lui MRU. „Avem destul timp până după alegeri”, a adăugat Iohannis.
Surse politice au relatat, ieri, pentru EVZ, că Iohannis speră că PNL şi aliaţii săi vor face majoritatea în viitorul Parlament şi nu vor avea nevoie să negocieze cu PSD funcţia de şef al spionajului extern. Unul dintre numele care circulau ieri, în mediul politic, ca variantă pentru SIE, este senatorul Mircea Geoană. Acesta nu a dorit să ofere EVZ un punct de vedere.
„Am lucrat foarte bine”
Klaus Iohannis a negat informaţiile pe surse privind un conflict între acesta şi MRU, informaţii care circulă din vară în spaţiul public. EVZ a relatat că Iohannis i-a cerut demisia lui MRU prin SMS, după o discuţie aprinsă. „Această zonă a spionilor întotdeauna este foarte interesantă şi este tărâmul unor poveşti interminabile. Nu, am lucrat foarte bine cu domnul Ungureanu. Vă amintiţi că eu l-am propus la conducerea SIE (...) nu au fost astfel de situaţii care au dus la această situaţie”, a spus şeful statului.
Cine alege şeful SIE
Potrivit Constituţiei, directorul spionajului extern este numit în funcţie de Parlament, „la propunerea Preşedintelui României”. Numirea se face cu majoritatea voturilor senatorilor şi deputaţilor prezenţi în plenul reunit al Parlamentului, după audierea candidatului în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Varianta incendiară a lui Ion Cristoiu
Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, ieri, că demisia lui MRU ar fi avut legătură cu spionarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de către firma israeliană Black Cube. Potrivit acestuia, Mihai Răzvan Ungureanu ar fi putut ajunge să fie chemat la audieri, de către procurori, într-un dosar pe această temă. „Din ce știu eu este suspectat că un colaborator de al său de la SIE a comandat spionarea Laurei Codruța Kovesi”, a spus fondatorul EVZ, la un post de televiziune. Un fost ofiţer SRI a fost deja arestat în acest dosar, acesta fiind primul nume din servicii implicat în spionarea lui Kovesi.
„Credea că putea sluji şi alte state”
Realizatorul TV Rareş Bogdan, cunoscut ca fiind apropiat de Cotroceni, a spus ieri că demisia lui MRU este „o veste normală” pentru că acesta ar fi „slujit” şi alte state, nu doar România. „Din informaţiile mele, MRU s-a grăbit în anumite chestiuni. Trebuie să te gândești la statul român, nu la alte state”, a declarat Rareş Bogdan. „Domnul Răzvan Ungureanu credea că poate fi şef al SIE slujind şi alte state. Vine examenul Parlamentului pentru viitorul şef al SIE, propus de Preşedintele României. Cred că va face o alegere bună pentru această ţară. Noul şef al SIE să fie loial României”, a mai comentat acesta.
„Sper să nu fie război politic subteran”
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut ieri să fie date publicităţii „motivele reale” ale demisiei lui MRU. „Sper ca acest act să nu facă parte dintr-un război politic subteran”, a scris el pe Facebook. „E foarte important ca serviciile de informaţii să nu fie implicate în lupta politică!”, a adăugat el. PMP i-a cerut lui Klaus Iohannis să nominalizeze cât mai repede un nou director SIE având în vedere contextul politic global „extrem de agitat” şi „cu conflict în imediata noastră apropiere”. Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a fost luată prin „surprindere” de vestea demisiei, spune că nu ştie motivele şi exclude o candidatură a lui MRU pe listele PNL la alegerile parlamentare