Motor cântă la Depeche Mode

CONCERT. Membrii Depeche Mode și-au ales o a doua trupă, Motor, care va cânta în deschiderea concertului de pe 16 mai, din Parcul Izvor.

Trupa selectată de Andy Fletcher va da startul mai multor concerte Depeche Mode din traseul european al turneului, iar în show-ul de la București va cânta alături de formația Ladytron.

Dave Gahan, Martin Gore și Andy Fletcher se vor afla anul acesta pentru a doua oară în România, pentru a-și promova cel mai recent album al trupei „Sounds of the Universe”.

Biletele mai pot fi achiziționate din rețeaua Diverta și de pe www.myticket.ro la prețurile de 360 lei (categoria VIP), 120 lei (Gazon B) si 100 lei (Gazon C).