Inamicul care îți distruge organele vitale. Toată lumea are așa ceva și îl luăm peste tot cu noi. De fapt, ne omoară cu zile

Inamicul care îți distruge organele vitale. Toată lumea are așa ceva și îl luăm peste tot cu noi. De fapt, ne omoară cu zile Telefon mobil. Sursa: Pixabay

Specialiştii avertizează că telefoanele mobile ar trebui ținute doar în geantă. Medicul american Devra Davis a studiat efectele radiațiilor emise de telefoanele mobile şi nu are deloc veşti bune pentru cei care au obiceiul să-l ţină în buzunarul de la pantaloni sau, mai grav, în cel de la piept.

Specialiştii spun că radiațiile de tipul celor emise de telefonul mobil sunt folosite în medicină pentru a trata cancerul la ficat. Astfel, radiaţiile descompun bariera hemato-encefalică, care ajută creierul împotriva substanţelor străine care l-ar putea răni.

“Limitele de expunere la radiaţii pot fi încălcate atunci când telefonul este poziționat la mai puţin de 15 milimetri de corp, spre exemplu, atunci când ţii mobilul în buzunar”, susţine medicul Devra, prezentând un caz particular: o tânără care a dezvoltat tumori mamare, după ce, timp de mai multe luni, a ţinut telefonul în sutien.

Mai mult, şi medicii ruși avertizează  că telefoanele mobile ar putea fi mult mai periculoase decât s-a crezut inițial. Sursa îngrijorării lor este reprezentată tot de câmpul electromagnetic generat de telefon și de efectul pe care acesta îl are asupra corpului. Ținta lui principală este sistemul nervos, însă și sistemele endocrin și reproducător sunt afectate, spune medicul Nikolai Kononov.

Telefonul trebuie ţinut totdeauna în geantă, cât mai departe de organele vitale

Un alt studiu publicat recent, arată că telefonul ţinut în buzunar afectează fertilitatea la bărbaţi. Soluţia este să ţii telefonul mobil la 1,5 centimetri distanţă faţă de corp, astfel încât nivelul de radiaţii să fie foarte scăzut. O altă modalitate de a folosi telefonul mobil fără să îţi afecteze sănătatea este să îl păstrezi în husa protectoare.

Numeroase studii au arătat că organismul uman răspunde la această radiație, şi, deşi aceste reacții nu au fost încă studiate complet, nimeni nu contestă faptul că utilizarea telefoanelor mobile necesită prudență.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt studiu sugerează că utilizarea crescută a telefoanelor mobile poate fi legată de anumite tipuri de cancer cerebral și alte efecte asupra sănătății. Deoarece utilizarea smartphone-urilor este în creștere dramatică în ultimii ani, inclusiv în rândul copiilor și adulților tineri, Departamentul de Sănătate Publică din California a lansat un avertisment public pentru a reduce expunerea la radiații a telefonului mobil și riscul pentru sănătate.

Studiul explică faptul că radiația electromagnetică crește atunci când vorbești la telefon, descarcă fișiere, când un semnal este scăzut sau când se află într-un vehicul în mișcare rapidă.

Cercetătorii consideră că telefoanele mobile emit energie de frecvență radio (RF) atunci când trimit și primesc semnale către și de la turnurile celulare, iar unii oameni de știință și oficiali din domeniul sănătății publice consideră că această energie poate avea un impact asupra sănătății umane, informează deccanchronicle.