Motivele pentru care senatorul Voicu a fost eliberat

Magistraţii consideră că demnitarul nu mai poate influenţa martorii din proces şi că nu există indicii că acesta s-ar apuca din nou de "tras sfori" prin dosare cu miză.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ) care au stabilit că senatorul Cătălin Voicu să fie cercetat în libertate arată, în motivarea sentinţei, că probele au fost administrate în cea mai mare parte, iar martorii au fost deja audiaţi. "Referitor la caracterul rezonabil al detenţiei, Înalta Curte apreciază că durata scursă de la data arestării inculpatului ( 1 an şi 4 luni) este suficientă pentru a tinde - în condiţiile prelungirii acesteia - la concluzia transformării detenţiei provizorii într-o pedeapsă, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor legii interne", arată judecătorii instanţei supreme.

Pericolul Voicu nu mai există Suplimentar, magistraţii consideră că nu există date că, odată lăsat în libertate, demnitarul ar comite noi infracţiuni sau ar încerca să influenţeze procesul. "Înalta Curte constată că la acest moment procesual nu mai există date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală ori că va încerca influenţarea cursului cercetării judecătoreşti", se mai arată în documentul citat.

Gruparea de la Înalta Curte Completul de 5 Judecători al instanţei supreme a decis definitiv, pe 18 iulie, că senatorul Cătălin Voicu poate fi judecat în libertate. Demnitarul a fost trimis în judecată pe 21 mai 2010, alături de judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru fapte de corupţie.