George Becali îndeplineşte condiţiile eliberării condiţionate după executarea a două treimi din pedeapsă, întrucât a fost stăruitor în muncă şi disciplinat pe perioada detenţiei, se arată în motivarea sentinţei pronunţate de Judecătoria Medgidia.
"Instanţa apreciază ca a îndeplinit şi criteriul obiectiv, respectiv a fost stăruitor în muncă, acumulând zile câştig, a fost disciplinat, nu are nicio sancţiune disciplinară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenţie apreciind-o ca un 'purgatoriu', de la viaţa materială la cea spirituală", se arată în motivare, potrivit Agerpres.
Instanţa a apreciat şi faptul că Becali a fost folosit la muncă pe perioada detenţiei, a elaborat trei lucrări pe care le-a publicat şi nu a provocat conflicte cu ceilalţi deţinuţi sau cu cadrele din penitenciar. "Pentru acest comportament a fost recompensat de 11 ori şi a beneficiat de două învoiri din penitenciar. Nu a fost cazul vreunui refuz de participare la activităţi şi programe. Cele trei sancţiuni disciplinare aplicate i-au fost anulate de către instanţă prin hotărâri definitive, ceea ce face să nu aibă nicio sancţiune disciplinară", se precizează în motivare.
Astfel, perioada efectiv executată din pedeapsă este, în opinia instanţei, "suficientă pentru ca funcţia şi scopul pedepsei să fie atinse". Instanţa a susţinut, totodată, că evoluţia corespunzătoare a conduitei condamnatului pe perioada detenţiei demonstrează "dobândirea capacităţii concrete de mobilizare şi responsabilizare, în sensul reintegrării sale licite în societate".
În motivare sunt menţionate şi susţinerile făcute de inculpat în faţa instanţei, cu ocazia judecării cererii de eliberare condiţionată. Becali le-a mulţumit judecătorilor şi procurorilor care l-au condamnat, afirmând că altfel "nu ar fi găsit mântuirea, vindecarea spirituală", arătând că pentru el "temniţa a fost o curăţare spirituală".
"La întrebarea preşedintelui de complet dacă este pregătit să se întoarcă în viaţa socială, petentul-condamnat arată că însăşi caracterizarea vorbeşte de la sine; când va ieşi din puşcărie se va transforma într-un om duhovnicesc şi va vrea să stea numai între oameni curaţi. Nu-l va mai interesa viaţa publică, pentru a nu mai fi îndemnat la păcat. În ce priveşte Steaua, dacă va aduce bani, o va păstra, dacă nu, o va da cadou", se mai menţionează în documentul citat.
În schimb, reprezentantul DNA a susţinut în faţa instanţei că nu sunt îndeplinite condiţiile eliberării condiţionate, din cauza conduitei condamnatului pe parcursul executării pedepsei.
"A încercat să eludeze regimul de executare în mai multe rânduri prin motive medicale neîntemeiate, încercând să inducă în eroare organele judiciare; iar sancţiunile, chiar dacă sunt anulate, sunt o reflectare a conduitei condamnatului în penitenciar", a arătat procurorul, solicitând respingerea cererii de eliberare condiţionată.
Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, pe 6 martie, cererea omului de afaceri George Becali privind eliberarea sa condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă. Decizia a fost atacată de procurori, contestaţia urmând să se judece la Tribunalul Constanţa.
Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis. Becali a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenţie în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, la care s-au adăugat alte şase luni după condamnarea în dosarul "Valiza".