Omul de afaceri Dan Adamescu încercat să influenţeze un martor esenţial din dosarul în care este anchetat, se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care s-a decis arestarea preventivă a acestuia în 6 iunie, pentru că a dat mită judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Tribunalul Bucureşti.
'Inculpatul Adamescu se află în situaţia prevăzută de art.223 alin.1 lit.b Cod procedură penală, respectiv a încercat să influenţeze un martor esenţial, relevante în acest sens fiind dialogurile interceptate în mediu ambiental pe care inculpatul le-a purtat cu mai multe persoane şi cu martora (...) din care rezultă că inculpatul - informat de martoră că urmează să se prezinte la ora 10 la DNA - a apelat personal avocaţi pentru ca martora să nu se prezinte singură, a însărcinat şoferi să efectueze transportul martorei şi a fost extrem de precaut cu privire la conspirativitatea 'ajutorului', manifestând nemulţumire şi nervozitate când i s-a părut că şoferul său dorea să aducă martora la DNA, ceea ce ar fi devoalat implicarea sa', se spune în document.
Preocuparea de a afla infomaţii din anchetă
Judecătorul a considerat că acest comportament al lui Adamescu denotă preocuparea de a afla informaţii despre anchetă şi de a restricţiona divulgarea de către martoră a informaţiilor din interiorul grupului de firme pe care îl conduce, legate de coruperea magistraţilor.
Potrivit motivării, la data de 21 mai, ora 20,56, în contextul în care la sediul firmelor care fac parte din grupul condus de inculpat au avut loc percheziţii, acesta a contactat-o telefonic pe martoră, care i-a făcut o descriere amănunţită a documentelor ridicate de DNA.
'La tine nu s-a schimbat nimic, a rămas aşa?'
'În cadrul aceluiaşi dialog, martora a cerut să i se comunice ce are de făcut în continuare 'Şi cum procedăm?'. Inculpatul a formulat, la rândul său, o întrebare 'La tine nu s-a schimbat nimic, a rămas aşa?' iar martora a afirmat 'Eu trebuie să modific declaraţia...' Tot la data de 21.05.2014, ora 22,46, inculpatul a apelat-o pe martoră şi a solicitat informaţii care ulterior au stat la baza apărării sale la momentul audierii ca învinuit', arată judecătorul.
Magistratul a constatat că există probe din care rezultă suspiciunea că Dan Adamescu a săvârşit infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, iar gravitatea potenţială a faptelor presupus comise rezultată din modul şi circumstanţele de comitere justifică aprecierea că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Gravitatea faptei
'În acest sens, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că acuzaţia adusă inculpatului, de corupţie activă a unor judecători sindici, este gravă, faptele comise fiind de natură a aduce, în mod însemnat, atingere principiului fundamental al statului de drept care presupune, în primul rând, buna administrare a justiţiei iar, având în vedere scopul urmărit, afectează - în acelaşi mod - desfăşurarea normală şi în condiţii concurenţiale a mediului de afaceri. La evaluarea gravităţii faptei, importantă este şi modalitatea conspirată în care s-a acţionat şi care a presupus o formulă complexă prin interpunerea intermediarilor şi o cooperare determinată, exclusiv, de nevoia de a asigura reuşita obţinerii foloaselor ilicite,de ambele părţi (mituiţi şi mituitori)', se mai spune în motivare.
Judecătorul a mai reţinut că, în aceleaşi coordonate ale evaluării gravităţii faptei, relevant este şi traseul mitei, devoalat de organul de urmărire penală, care a arătat că banii proveneau din conturile firmelor controlate de inculpat, de unde au trecut în conturile cabinetului avocaţial D.C.G., în baza unor operaţiuni fictive, iar apoi în mâna omului de încredere al inculpatului, martorul denunţător O.D. şi de aici la lichidatorul judiciar B.M.A. - omul de legătură cu judecătorii sindici.
Motivele arestării
'Împrejurările referitoare la persoana inculpatului nu sunt, nici ele, de natură să conducă la o apreciere pozitivă, de natură să estompeze gravitatea acţiunilor ilicite întreprinse de acesta. Inculpatul este cetăţean german (...) dar trăieşte în România (..) ţară în care se bucură de o poziţie de putere şi influenţă datorată, exclusiv, faimei averii deţinută în conturi, un imperiu financiar clădit pe afaceri interesând diverse şi importante domenii, inclusiv domeniul media. Aceasta este de natură să creeze percepţia publică a ideii că, de pe asemenea poziţie, poţi cumpăra până şi justiţia, după bunul plac şi în propriul interes pentru a obţine şi mai multe avantaje materiale iar averea deţinută apără conduita ilicită şi conferă imunitate în faţa legii', se mai menţionează în motivare.
Totodată, atitudinea avută de acesta, de a influenţa mersul anchetei, luând legătura cu un martor esenţial pentru aflarea adevărului în cauză, reuşita influenţării fiind dată de vulnerabilitatea financiară şi de subordonare faţă de inculpat a martorului, reprezintă, în opinia magistratului, încă un element de luat în considerare pentru a aprecia asupra necesităţii şi proporţionalităţii măsurii arestării preventive.