Motivarea privind revocarea lui Kovesi FĂCUTĂ PRAF! ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT la adresa CCR

Motivarea Curții Constituționale cu privire la revocarea Laurei Codruța Kovesi a fost criticată în termeni extremi de duri de liderul Opoziției din România.

Președintele PNL, Ludovic Orban a precizat că judecătorii CCR „au călcat în picioare independența justiției”, iar motivarea Curții ne „întoarce în perioada sovietică”.
„Prin motivarea prezentată public, astăzi, CCR își depășește atributele sale constituționale. În conformitate cu Constituția României, CCR este garantul supremației Constituției, dar nu este nicidecum adunare constituantă. CCR nu are niciun atribut să rescrie Constituția României. De asemenea, CCR nu are nicio competență conferintă de Constituție sau de legile țării de a se substitui președintelui în deciziile pe care le ia președintele. Ca atare, nu are calitatea de a impune președintelui să ia sau să nu ia o decizie în domeniul competențelor sale. Nu îmi aduc aminte să existe vreun precedent în pronunțările CCR prin care să oblige o instituție să facă ceva”, a declarat Ludovic Orban.
Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a constatat un conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Guvern, în urma deciziei președintelui Klaus Iohannis de a nu o demite pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. În esenţă, Curtea apreciază că preşedintele Klaus Iohannis a făcut „o evaluare a evaluării”, plasându-se astfel „deasupra autorităţii ministrului justiţiei”.