Moţiunea de cenzură „a ARĂTAT cât de prost lucrează PNL şi cât de puternic e PSD”

Este opinia Narcisei Iorga după tot ce s-a întâmplat astăzi cu moţiunea de cenzură a lui Ludovic Orban pe care o consideră „strategie de grădiniţă”. În a doua parte a comentariului, Narcisa Iorga, scrie despre achitarea lui Videanu şi liniştea totală pe toate posturile de televiziune despre acest subiect.

"Moțiunea de cenzură e doar un exercițiu prin care PNL vrea să arate că lucrează. Părerea mea e că arată cât de prost lucrează pentru că nu va reuși decât să demonstreze încă o dată cât de puternic e PSD în Parlament. Strategie politică de grădiniță: mergem la tribună, citim frumos lucruri pe care le știe toată lumea, punem biluțele albe în urna albă și biluțele negre în urna neagră după care, gata! Am bifat că ne-am făcut datoria de partid de opoziție după răsuflatul principiu ”nicio sesiune fără moțiune”. Ne pregătim chiloțeii de vacanță pe plajele luxoase din afară, că astea din România put", a concluzionat Narcisa Iorga.

Achitarea lui Videanu a trecut ca o boare pentru jurnalele de ştiti. Le-a plăcut doar atunci când era scos în cătuşe de la DNA

"Mai bine vorbesc despre altceva.Videanu achitat. Decizie definitivă. Nu e niciun festival, pe niciun post de televiziune. A fost, așa, o știre ca o boare, care nu și-a făcut loc decât în treacăt în jurnalele de știri. Comparativ cu scoaterea lui în cătușe din sediul DNA și filmarea cu încetinitorul, printre porțile lăsate deschise, ca din întâmplare, tocmai când el intra în clădirea arestului, diferența e de la cer la pământ. Un ”crucișător” al presei române afirma public, atunci, că l-a bucurat scoaterea în cătușe a lui Videanu. Ieri a plouat, mă gândesc că de-aia n-a mai zis nimic", notează Narcisa Iorga în postarea sa.

Campanie cu bordurile dusă feroce împotriva lui a fost, de fapt, un test reușit al laboratorului care mai târziu a căpătat numele fake news.

Liberalii. În cei patru ani de calvar ai lui Videanu n-au suflat o vorbă. S-au lepădat de el ca de un lepros. Nicio voce n-a îndrăznit să spargă pojghița atât de străvezie a propagandei bine puse la punct împotriva lui încă din 2007. Bordurile în sus, bordurile în jos. Nu s-a mai văzut nimic din proiectele lui. Recunosc, deși am lucrat cu Videanu patru ani, prea târziu mi-am dat seama că acea campanie dusă feroce împotriva lui a fost, de fapt, un test reușit al laboratorului care mai târziu a căpătat numele fake news.

Știu că efectele nu s-au dus nici astăzi, că nu contează marile lucrări de infrastructură făcute de Videanu, cu săpături de 3 m subteran pentru înlocuirea a sute de km de rețele de canalizare vechi de zeci de ani, nici pasajul Basarab, nici Arena Națională (ale căror costuri de finalizare au fost multiplicate de Oprescu), nici renovarea tuturor sălilor de teatru din București, nici digitalizarea inventarului bibliotecii metropolitane pentru a fi accesibil prin internet în mod gratuit oricui (demers întrerupt brusc de Oprescu, căruia i se părea că proiectul nu merită 1 milion de euro), nici reabilitarea marilor parcuri cu copaci cu durată de viață de sute de ani, nici proiectele de supralărgiri, pasaje și parcări care începuseră și au fost lăsate de izbeliște de primarii PSD ce i-au urmat. Sunt o groază de proiecte pe care Videanu le-a făcut în, atenție! 3 ani de mandat. Atât a fost primar general, spre disperarea lui Ludovic Orban, care nu va ierta niciodată faptul că i-a fost doar un viceprimar cu atribuții în reconstituirea dreptului de proprietate.

Videanu a avut mulți prieteni. A rămas cu puțini, dar cred că zilele astea îl vor suna mulți să-i amintească cât de mult au crezut ei că e nevinovat.

Să vă spun ceva: știu bine doi oameni care au îndrăznit să se bată cu morile de vânt atunci când nimeni nu avea curaj să-i întindă o mână lui Videanu. Eliza Ene-Corbeanu și Cristi Ene. Doi avocați tineri și fără ifose, care fac mai mult decât toți liberalii strânși laolaltă. Și care liberali o să-i propună lui Videanu să-și reia activitatea politică, el fiind cel care știe cel mai bine instalațiile din pereții primăriei.

Aș mai putea să vă spun câteva lucruri, dar nu cred că sunteți încă pregătiți să le aflați...", a scris Narcisa Iorga pe contul personal de Facebook.