Moțiune cu surprize din partea procurorilor. S-au ridicat acte importante. News Alert

Moțiune cu surprize din partea procurorilor. S-au ridicat acte importante. News Alert

Anchetă la Imprimeria Națională, de unde procurorii de la Parchetul General au ridicat mai multe documente importante.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au căutat și ridicat peste 200 de certificate de revoluționar emise pe numele unor persoane, despre care se atestă faptul că au merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989.

Potrivit acelorași surse, dosarul penal a fost deschis ”in rem”, fiind anchetată doar fapta de abuz în serviciu, și nu ”in personam”, adică pe numele unor persoane importante, una dintre acestea din conducerea Camerei Deputaților.

Cel care a depus plângerea penală și a sesizat aceste nereguli ar fi celebrul ”Ceaușescu”, pe numele său din buletin Marian Moroșanu, un militant din grupul ”#rezist”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit procurorilor de la Parchetul General, unul dintre beneficiarii acestor titluri de ”luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române” este un cunoscut politician, pe care Revoluția l-a prins în Buzău. Acesta ar susține că ar fi avut merite deosebite, numai că, în Buzău, nu a murit nimeni și nu s-a tras un foc de armă în acele zile de decembrie 1989.

În același dosar ar mai fi cercetat un important om de radio, despre care procurorii spun că era angajat la Radiodifuziunea Română, unde a acționat ca și angajat și nu ca participant la Revoluția Română, unde să se distingă cu merite deosebite.