Plenul Parlamentului a respins miercuri moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!", semnată de PNL, USR şi PMP.
S-au înregistrat 166 de voturi „pentru" şi 4 „împotrivă".
Pentru a trece moțiunea de cenzură, era nevoie de minimum 233 de voturi „pentru".
Fostul președinte Traian Băsescu a fost în centul atenției în Parlament, miercuri, înainte de votul decisiv pentru moțiunea de cenzură inițiată de Opoziție de care atârnă viitorul Guvernului Dăncilă. Discursul senatorului a atras atenția că social-democrații ar trebui să îl schimbe pe actualul premier, având în vedere prestația sa, în contextul în care România va avea un rol incredibil de important în Uniunea Europeană în următoarele luni.
Ludovic Orban, președintele PNL, s-a declarat surprins de decizia parlamentarilor UDMR de a părăsi sala de plen la votul moţiunii de cenzură. Liderul liberarilor este convins că în spatele hotărârii Uniunii există nişte negocieri care vor ieşi la iveală în curând.