ANCHETĂ. Aproximativ 200 de pietre funerare - unele dintre ele unicat arhitectonic - din Cimitirul Evreiesc, situat pe Şoseaua Giurgiului din Capitală, au fost profanate, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România reclamând, ieri, Ministerului Justiţiei actele de vandalism.
Drept urmare, ministrul Cătălin Predoiu a cerut, aseară, procurorilor să se implice în ancheta derulată de poliţişti, catalogând gestul vandalilor drept „un act de xenofobie, şovinism, antisemitism şi rasism“.