Monument pentru un principe al Transilvaniei: Piatră funerară, cu numele morților șterse

Un localnic din Deva se luptă, de pe patul de spital, cu administrația locală și cu Ministerul Culturii pentru a demonstra că un monument din centrul orașului nu respectă istoria României.

Monumentul-obelisc ridicat în Deva, în 2011, la inițiativa fostului prefect de Hunedoara, Attila Dezsi (UDMR), în memoria lui Acaţiu Barcsay, a fost amenajat fără aprobarea Ministerului Culturii. Arcațiu Barcsay a fost principe al Transilvaniei între 1658-1660.

Proprietar pe oraș

„Pe ordinea de zi a Ministerului din data de 17 octombrie 2011 - atunci când fostul și actualul ministru, Kelemen Hunor, a spus că s-a aprobat ridicarea obeliscului de for public - nu s-a aflat și aprobarea unei autorizații pentru acesta", susține Costache Aoanei (74 de ani), unul dintre cei 3.000 de români care au cerut anularea construcției.

Pe lângă lipsa aprobărilor, un alt motiv de controversă este și faptul că monumentul este unul funerar, de pe care s-au șters numele celor decedați. „Sculptura provine dintr-o piatră de mormânt din satul Bârcea Mare, județul Hunedoara”, adăugă Aoanei.

De partea opusă, fostul prefect Attila Dezsi explică: „Inițial, monumentul a fost amplasat în secolul al XIX-lea, în parcul de pe domeniul familiei Barcsay, din Bârcea Mare, care după 1947 a fost desființat. Monumentul a rămas, multă vreme, în mijlocul unei parcele cultivate cu porumb”.

Al treilea motiv al nemulțu mirilor este cel legat de inscripția de pe obelisc. „S-a scris în limba română și în ma ghiară numele lui Barcsay Acațiu, 1619-1661, declarându-l în scris pe monument «propie tar al Cetății Deva», la timpul prezent. Din toate documentele istorice, nu reiese că acest om a fost vreodată propietarul Cetății”, se plânge Aoanei.

Dispută în instanță

În legătură cu acest caz, reprezentanții Primăriei Deva și ai Ministerului Culturii s-au mărginit să precizeze că există un proces pe rolul instanței, care va decide dacă monumentul dedicat lui Barcsay a fost ridicat legal sau nu.

Din spital, în sala de judecată

Următorul termen al procesului dintre Costache Aoanei și Primăria Deva este pe 16 aprilie. Bărbatul de 74 de ani spune că duce o luptă pentru anularea construcției, din respect pentru istorie: „Eu nu am nimic cu maghiarii, însă am crescut în Deva, știu istoria acestui oraș și mă doare când văd o astfel de minciună în mijlocul orașului”. Mai mult, chiar dacă bătrânul suferă de o boală gravă, fiind internat în Italia, el ține cu îndârjire să se externeze pentru a participa la toate termenele de judecată. „Și acum, pentru termenul din 16 aprilie, am plecat din spital, din Italia, pentru a fi aici. Pe 17 mă voi întoarce iar în spital. Măcar așa să apăr și eu istoria acestor locuri”, adaugă Costache Aoanei.