MONSTRUL care a VIOLAT și UCIS 8 COPII a fost EXECUTAT

MONSTRUL care a VIOLAT și UCIS 8 COPII a fost EXECUTAT

Pedofilul care a violat și ucis opt copii a fost executat miercuri în Pakistan, după ce apelurile sale au fost respinse de justiţie, au anunţat oficiali pakistanezi.

Mohamed Imran Ali a fost executat prin spânzurare în închisoarea din oraşul Lahore din centrul Pakistanului, în prezenţa lui Amin Ansari, tatăl uneia dintre victime. Violarea şi uciderea fiicei de 7 ani a lui Ansari, Zainab, în luna ianuarie a acestui an, a stârnit un val de indignare la nivel internaţional.

Execuţia a avut loc dimineaţa devreme, iar trupul a fost predat familiei bărbatului, a precizat un oficial al închisorii, Muzaffar Awan.

Ali a fost arestat la două săptămâni după ce trupul neînsufleţit al lui Zainab a fost găsit la o groapă de gunoi în oraşul Kasur, lângă Lahore, în ianuarie. Potrivit poliţiei, fetiţa a fost violată şi strangulată până a murit. Ali a mărturisit, în timpul interogatoriului, că a agresat sexual şi a ucis alţi şapte copii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ansari, căruia tribunalul i-a permis să asiste la execuţie, a declarat că se simte satisfăcut după ce l-a văzut pe ucigaşul fiicei sale „murind în mod oribil”. „Am sentimentul că s-a făcut dreptate”, a declarat Ansari pentru televiziunea pakistaneză Geo, transmite Agerpres.