Înainte de a fi condus în fața comisiei medico-legale de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul disparițiilor celor două adolescente, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, și-ar fi schimbat o parte din declarațiile date, inițial, în fața anchetatorilor. Deși, la început, a declarat că a omorât-o pe Luiza la scurt timp după ce a sechestrat-o, mecanicul acuzat de răpirea fetelor susține, acum, că a ținut-o mai multe zile și ar fi ucis-o, ulterior, pentru că urma să vina soția lui acasă.

Însă, soția lui Dincă este suspect în acest caz și, mai mult, este cercetată de DIICOT pentru o posibilă complicitate cu soțul ei. De altfel, Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, este convins că soţia lui Dincă ascunde multe adevăruri. „Femeia a minţit foarte mult. Nu le-a spus adevărul anchetatorilor. Există indicii că în perioada în care Luiza a fost răpită soţia se întorsese acasă. Imposibil să nu fi văzut ceva suspect. Luiza a fost răpită pe data de 14 aprilie. Dincă a dus-o acasă, soţia s-a întors în perioada aia din Italia. Chiar n-a văzut nimic? Această femeie trebuie obligatoriu reaudiată”, a declarat avocatul Tonel Pop.

„Monstrul” a început să se bâlbâie

Audiat, iarăși, de anchetatori, Gheorghe Dincă a început, déjà, să se contrazică în declaraţii, mai ales în ceea ce priveşte situaţia Luizei Melencu. Mecanicul acuzat de răpire, sechestrare și uciderea celor două fete din cazul Caracal a fost audiat, din nou, zilele trecute.

Se pare că Gheorghe Dincă și-a schimbat părți din declarație, mai ales cele referitoare la cazul Luizei Melencu, arată Antena 3. Până acum, el spunea că pe Luiza a ucis-o în aceeași zi în care a răpit-o și în același mod cum a procedat și cu Alexandra. La audiere, Gheorghe Dincă ar fi recunoscut, încă o dată, că le-a ucis pe cele două fete.

În privința Luizei, el a venit cu informaţii noi, însă unele dintre acestea se contrazic cu cele declarate de el până acum. Dincă şi-a motivat gestul de a o răpi pe Luiza, spunând că atunci când a văzut-o la ocazie a vrut să facă o faptă bună și să o ducă acasă. Pe drum însă, s-a răzgândit. Și-a dat seama că era foarte frumoasă, că mirosea frumos și a dus-o la el acasă. La un moment dat, Gheorghe Dincă spunea că a omorât-o pe Luiza în acelaşi mod în care a ucis-o și pe Alexandra.

De asemenea, suspectul adus adăugiri referitoare la perioada în care a ținut-o pe Luiza, povestindu-le anchetatorilor că a ținut-o mai multe zile, dar pentru că știa că va veni soția lui acasă, s-a gândit să o omoare. În acest context, în luna august, avocatul Tonel Pop a declarat la Parchetul General, unde a cerut cercetarea familiei lui Gheorghe Dincă, faptul că soția bărbatului se afla în casă atunci când Luiza era sechestrată. Mai mult, el susținea că soția lui Dincă ar fi distrus probe din domiciliul din Caracal.

Ipoteză verificată de anchetatori


Informațiile legate de prezența Luizei în casa lui Gheorghe Dincă au fost furnizate și de martorul anonim care a trimis o scrisoare bunicului fetei, Stelian Iordache, intrată în posesia EVZ. Martorul precizează, însă, că Luiza a fost mutată din „casa Groazei” în momentul în care a izbucnit scandalul legat de apelurile disperate ale Alexandrei Măceșanu.

Pe baza acestor mărturii, anchetatorii nu exclud ca cele doă fete să fi fost, simultan, în casa lui Gheorghe Dincă. „Când s-a întâmplat cu Alexandra procurorul care a fost dat afară din funcție și comandantul poliției au dat ordin să dispară fetele”, susține martorul. Acesta precizat că, în ziua în care s-a aflat că Alexandra a sunat la 112 Dincă nu era acasă, iar în curtea din strada Craiovei ar fi intrat un consătean al familiei Melencu, complice cu mecanicul acuzat de crimă, pe nume Arete alături de fiul lui Dincă care a scos-o pe Luiza prin spate.

„Fata era somnoroasă și au plecat cu o mașină a lui Arete, mergând de la casa lui Dincă către Craiova. Când au depășit Gara de la Caracal, care este pe partea dreaptă, s-a dat jos din mașină băiatul lui Dincă, s-a urcat într-o mașină care era parcată pe dreapta și în care erau alte două femei. Arete era în față cu mașina și a pornit după el și băiatul lui Dincă cu cele două femei. Au luat-o din asfalt la stânga, pe canal. După un kilometru de mers printre culturi, băiatul lui Dincă a luat fata din mașina lui Arete și a mutat-o în a lui”, susține martorul.

DIICOT a refuzat testul cu butoiul

Așa cum a dezvăluit Răzvan Dumitrescu în cadrul emisiunii „Subiectiv”, de la Antena 3, procurorii DIICOT au respins , toate solicitările familiei Alexandrei Măceșanu.

 

Un document care arată bâlbâiala procurorilor în ancheta privind crimele din Caracal este ordonanța procurorilor DIICOT, emisă în data de 23 septembrie 2019. Potrivit documentului, una dintre solicitări se referă la efectuarea unei expertize științifice, un experiment privind arderea unui cadavru în condițiile descrise de inculpatul Gheorghe Dincă. Cererea a fost respinsă pe motiv că este contrară legii – profanare de cadavre. Cu toate acestea, familia Luizei Melencu, prin avocatul Tonel Pop, a înaintat o astfel de solicitare, însă a precizat că în experiment să se folosească un cadavru de animal. Însă, de această dată, procurorii nu au mai venit cu niciun argument.

Un celebru medic legist: experimental este necesar pentru aflarea adevărului

Legat de necesitatea unui experiment judiciar în cazul Caracal, dr. Gheorghe Alexandrescu, medic legist cu zeci de ani de experiență, fost șef al Laboratorului de Prosectură al Institutului Național de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici”, a declarat, pentru EVZ: „ Este halucinantă înverşunarea cu care este respinsă cercetarea modului de operare!”.

Dr. Gheorghe Alexandrescu explică că „experimentul judiciar este reglementat legal şi se impune în funcţie de datele cercetării penale, obiectivele şi planul de lucru fiind stabilite prin consultări cu specialişti din domeniile implicate”. „Cine a spus că se impune incinerarea unui cadavru uman, fie el criminalist, jurist sau legist, s-a exprimat cel puţin neglijent ! Nu este nevoie să reproducem exact macabra incinerare, dacă aceasta chiar a avut loc în conformitate cu declaraţiile inculpatului, ci trebuie ca experimentul judiciar să dovedească „posibilitatea” ipotezei incinerării complete până la cenuşă şi oase a unui cadavru şi implicit „veridicitatea” celor declarate şi asumate de inculpat”, a a adăugat medicul legist.

Specialistul a mai precizat: „Este halucinantă înverşunarea cu care este respinsă cercetarea modului de operare asumat de către inculpat, în condiţiile în care este pusă sub semnul întrebării incinerarea ipoteticului cadavru introdus „întreg” într-un butoi metalic, cadavru asociat unui mozaic de resturi arse (incinerate ?) constând în cenuşă, câţiva dinţi dintre care câţiva cu profil ADN precizat, bijuterii nedeteriorate de foc, fragmente osoase- majoritatea pisate, având dimensiuni cât unghia sau ceva mai mari, aflate pe solul de sub fundul eliminat al unui butoi metalic din tablă şi înlocuit cu un grătar şi o sită metalică, aşa cum afirmă unul dintre avocaţii părţilor vătămate şi a imaginilor fotografice distribuite prin mass media, ilustrând activităţi desfăşurate în cursul CFL- cercetarea la faţa locului, din curtea casei locuite de inculpate”.

Te-ar putea interesa și: