Monstrul cu chip de tată. Vrea să fie liber după ce și-a abuzat fiicele

Monstrul cu chip de tată. Vrea să fie liber după ce și-a abuzat fiicele

Un tată care a abuzat de fiicele sale minore, în timp ce mama era la muncă în Germania, contestă condamnarea la închisoare. Detalii cutremurătoare au ieșit la iveală în urma anchetei polițiștilor și procurorilor.

Condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare de magistrații de la Tribunalul Hunedoara, după ce şi-a abuzat ambele fiice minore, Dorin Gheorghe Beluş, un bărbat de 47 de ani din comuna hunedoreană Burjuc a contestat sentința la Curtea de Apel Alba Iulia. Ancheta efectuată de procurori a scos la iveală detalii tulburătoare.

Mama celor două fete, una în vârstă de 10 ani şi cealaltă de 17 ani, a plecat, în vara anului trecut, la muncă în Germania şi le-a lăsat pe acestea în grija tatălui şi a bunicii lor, cu toţii locuind într-o casă cu două camere din sat, transmite ziarulromanesc.de.

În dosarul întocmit de procurori se arată că „în 2 noiembrie 2018, fiica de 10 ani a bărbatului i-a mărturisit surorii ei de 17 ani, că inculpatul are un comportament ciudat faţă de ea, în sensul că, noaptea, când doarme, o supune unor agresiuni sexuale. De asemenea, i-a povestit că, în urmă cu o zi, inculpatul a chemat-o la baie, a dezbrăcat-o şi a abuzat-o”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anchetatorii au mai notat că fetița de 10 ani „a încercat să atragă atenţia asupra comportamentului neadecvat al inculpatului din cursul anului 2017, povestindu-i surorii sale că tatăl obişnuia să o pipăie, noaptea, când dormea (…). Desi ştia că nu este normală atitudinea tatălui ei, i-a fost frică şi ruşine de situaţia în care se afla, pentru a-l reclama. Cu toate acestea, anul trecut, i-a relatat o singură data, surorii ei, despre cele întâmplate, iar sora sa i-a spus că o va anunţa pe mama lor, dacă va mai fi agresată. Actele de agresiune sexuală au continuat până în data de 1 noiembrie 2018, când inculpatul a abuzat-o din nou”, se arată în dosar.

Pe 2 noiembrie, cele două fete au fiugit din casa în care locuiau, la părinţii unui prieten, în Hunedoara. De asemenea, au anunţat-o pe mama lor despre cele întâmplate, iar aceasta a venit de urgenţă din Germania şi a anunţat organele de poliţie.

Pe 7 noiembrie 2018 polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința tatălui unde au găsit un cearceaf, o față de pernă, o față de masa, două bluzițe ale persoanei vătămate, un șervețel, prezentând urme ce păreau a fi lichid seminal.

Despre urmele găsite la fața locului, Beluş a recunoscut că îi aparțin și că, de obicei, se masturba în timp ce o mângâia pe fetița lui în zona intimă, apoi se ștergea pe cearșaf, fețele de pernă sau hainele fetiței.

La rândul ei, adolescenta de 17 ani a declarat că pe vremea când avea aproximativ 10 ani şi dormea în aceeaşi camera cu tatăl ei, acesta o supunea aceloraşi tratamente, însă nu a spus niciunei persoane de frica tatălui.

În cele din urmă, tatăl victimelor, cu antecedente penale, a fost arestat preventiv. El a recunoscut faptele săvârşite. Fiica de 10 ani a avut nevoie de consiliere psihologică, pentru a trece peste traumele suferite.