Monștrii de la Poliția Locală. Cel puțin 20 de indivizi agresivi, în uniformă pe străzi

Monștrii de la Poliția Locală. Cel puțin 20 de indivizi agresivi, în uniformă pe străzi

Alertă în Poliția Locală Iași după ce 20 de angajați au picat examenul psihologic, pentru agresivitate!

Rezultatul examenului a provocat un adevărat seism în sistem. La examinarea anuală, 20 de polițiști au picat testul psihologic, pentru agresivitate! Deocamdată, ei nu pot fi declarați inapți fiindcă au șansa unei reevaluări, peste două luni. Abia după a doua testare, dacă pică iar examenul, vor ajunge în comisia medicală, iar apoi urmează concedierea.

Factorii de risc urmăriți la această examinare sunt agresivitatea și problemele din familie, scrie reporteris.ro. 20 de polițiști cu atribuții de Ordine Publică și Circulație, deci angajați aflați în contact permanent cu oamenii, au picat ultima evaluare. Comisarul Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale, le-a luat armele celor picați, dar în continuare i-a lăsat să patruleze pe străzile orașului.

„Suntem funcționari publici, dar avem și arme, de aceea se impune testarea o dată pe an”, explică un polițist local de ce e nevoie de acest examen psihologic. Lucian Bunduc, liderul sinciatului ProLex de la Poliția Locală Iași, afirmă că „într-un astfel de test se dă sunt unele întrebări capcană, iar psihologul face și un interviu, punând și alte întrebări, pentru a vedea dacă omul are probleme acasă, cam în ce stare psihică se află”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din surse sigure, „sunt peste 20 de polițiști respinși, dar foarte puțini de la nivelul conducerii cunosc această situație. Nu vrea nimeni să se afle așa ceva”.

Pentru șeful Poliției Locale Iași nu există niciun caz, atât timp cât comisia medicală nu i-a declarat inapți pe polițiștii care au picat testul psihologic. „Nu există nici măcar un singur polițist considerat inapt din punct de vedere psihologic în cadrul Poliției Locale Iași”, atât a avut de comentat pe marginea subiectului comisarul Liviu Zanfirescu.