De la filme cu zombi și alte spirite malefice, la unele cu fantome și dansuri păgâne ritualice, Festivalul Internațional de Film NexT își așteaptă spectatorii la o super-selecție de coșmar și voie bună. Pe 18 aprilie, de la 21.00, în Garajul Ciclop din București, programul special Monsters Night va începe cu filme-șoc și se va încheia cu DJ și petrecere.
După proiecția celor nouă scurtmetraje tenebroase și uneori amuzante, DJ Rock, Sinboy și Sick Carantino (Disco Sigaretta) vor mixa până târziu în noapte, însoțiți de video mapping-ul realizat de Tiptoe.
Pereţii scorojiţi, zidurile de cărămidă goale și arhitectura impresionantă a primei parcări supraetajate din Capitală, construite în 1923, sunt decorul perfect pentru o noapte „monstruoasă”. În 2013, Garajul (Magheru 6-8) a fost transformat în spațiu de artă contemporană de 35 de artiști, iar unele dintre desenele suprarealiste, grotești, amuzante sau ironice încă pot fi admirate acolo. Spațiul neconvențional din clădirea Ciclop are potențialul de a deveni unul urban activ, de referință în București.
Noaptea cu monștri de la Ciclop va electriza, indigna, șoca sau amuza spectatorii, după caz. Monsters Night e cu demoni uitați pe insule – Lembusura, spirite răzbunătoare ce bântuie casele vechi – A Dark Night at the Wrong House, femei care se transformă în creaturi terifiante – Undead Woman, exorciști puși pe treabă, în asiaticul 12th Assistant Deacon, halucinații și paranoia – Who’s in the Fridge (A Love Story) și ființe submarine fantastic, într-un film premiat la Berlin, Planet Ʃ. În singurul film românesc din program, Lumină firavă, regizat de Florina Dumitrache, un cuplu așteaptă sfârșitul lumii în apartamentul din București.
O primă întâlnire cu ce înseamnă Monsters Night va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la 20.00, în Club Control, la Warm Up NexT, când va fi proiectat șocantul I Am Monster. Monstrul interior al unei femei care vizitează des morga unui spital iese la iveală într-un film care implică fetișism dus la extrem și un strop de necrofilie. Intrarea la Warm Up NexT este liberă.
Biletele la Monsters Night costă 20 de lei și s-au pus în vânzare pe www.eventbook.ro. Accesul în locație se va face începând cu ora 19.00.
A noua ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc între 15 și 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO și la Institutul Cultural Român, Club Control, J’ai Bistrot, ArCuB, Cărturești, Garajul Ciclop (intersecție Magheru cu C.A. Rosetti).