Monopol pe stâlpii rutieri din Timişoara

Managerul firmei desemnate să monteze stâlpii şi indicatoarele rutiere este membru în Comisia de circulaţie din cadrul primăriei.

În Timişoara au fost montaţi peste 1.000 de stâlpi rutieri din inox sau din plastic verde, denumiţi „balize”. Şi asta doar în cursul anului trecut.

De montarea celor 1.146 de stâlpi rutieri s-a ocupat SC Rosign SRL, al cărei manager, Dan Văcaru, este membru în Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Timişoara.

Groapă semnalizată cu zece stâlpişori

O scurtă plimbare pe străzile Timişoarei este suficientă pentru a remarca numărul impresionant de stâlpi rutieri, dar şi amplasamentele lor, unele dintre ele discutabile. Spre exemplu, balizele sunt utilizate pentru blocarea accesului pe trotuare dinspre partea carosabilă, pentru delimitarea liniilor continue sau chiar pentru semnalizarea gropilor din carosabil.

„Vom ajunge să facem slalom printre stâlpi. Pe unele străzi asta se întâmplă deja. Iar acum trei ani, pe strada John Prayer s-au montat, din metru în metru, sute de stâlpi, fără să se ia în calcul faptul că localnicii trebuiau să-şi parcheze maşinile în curţi”, susţine un timişorean nemulţumit de faptul că oraşul a fost sufocat de stâlpişorii rutieri.

Un alt exemplu de folosire excesivă a balizelor este o trecere de pietoni de pe Calea Bu zi aşului, unde autorităţile au optat pentru semnalizarea unei gropi din carosabil prin împrejmuirea ei cu 10 stâlpi rutieri, de aproape un metru înălţime. Asta în condi ţiile în care astuparea unei gropi cu mixtură asfaltică costă 60 de lei, iar un stâlpişor ajunge la 65 de lei, plus 9 lei pentru montarea lui.

Lucrări atribuite, prin negociere, pe 14 ani

„Nu cred că primăria trebuie să supramarcheze cu stâlpi liniile continue din carosabil. Practic, aceşti stâlpi nu-şi au rostul în trafic. Mai mult, nu cred că trecerile de pietoni, realmente baricadate de aceşti stâlpi murdari, reprezintă altceva decât o risipă a banilor publici”, susţine consilierul local Ovidiu Ciuhandu.

Potrivit informaţiilor furnizate de administraţia locală, firma SC Rosign SRL, desemnată să se ocupe de montarea acestor stâlpi şi a indicatoarelor rutiere din Timişoara, a încasat, anul trecut, peste 120.000 de euro.

„Societatea care s-a ocupat de montarea indicatoarelor este SC Rosign SRL. Prin HCL 269/2001 s-a aprobat, prin procedura negocierii cu o singură sursă, ca lucrările de semnalizare rutieră din municipiul Timişoara - finanţate de bugetul local şi de stat, pe bază de contract - să fie atribuite, pe o perioadă de 14 ani, societăţii de semnalizări rutiere SC Rosign SRL”, ne-a declarat Adrian Colojoară, şeful Serviciului de Drumuri şi Transporturi din cadrul Primăriei Timişoara, refuzând apoi să ofere informaţii legate de necesitatea montării unui număr atât de mare de balize.

Manager de firmă şi membru în comisia de circulaţie

Pe de altă parte, managerul societăţii SC Rosign SRL, Dan Văcaru, este şi membru în Comisia de circulaţie, din cadrul Primăriei Timişoara. Iar comisia respectivă se ocupă tocmai de analizarea şi aprobarea a tot ceea ce înseamnă semnalizare rutieră în oraş. În ciuda insistenţelor reporterilor EVZ de a lua un punct de vedere de la firma SC Rosign SRL, managerul Dan Văcaru a refuzat să răspundă apelurilor telefonice, mesajelor scrise şi celor vocale ori apelurilor preluate de secretara personală.