Fostul ministru al Justiţiei trebuie să-i dea lui Şova 10.000 de lei, pentru că a spus că acesta a făcut afaceri cu statul
Două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Doiniţa Mihalcea şi Daniela Adriana Bână, au hotărât sancţionarea fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, cu 10.000 de lei. Banii ar putea fi încasaţi de deputatul PSD Dan Şova care a dat-o în judecată pe Macovei pe motiv că a declarat că Victor Ponta şi Dan Şova au avut contracte cu statul. Declaraţia a fost făcută în 2009, în cadrul Şcolii de vara a PDL de la Costineşti.
Istoricul procesului Procesul a început la data de 6 octombrie 2009, la Tribunalul Bucureşti. După şase termene, judecătorii Tribunalului au respins cererea lui Dan Coman Şova, la data de 18 octombrie 2010. Politicianul a făcut apel şi, după trei amânări, cele două judecătoare s-au pronunţat astăzi în favoarea senatorului social democrat.
Contractele cu statul Europarlamentarul Monica Macovei a anunţat pe blogul personal că va face recurs. " În urmă cu aproape doi ani de zile Dan Şova, senator PSD, m-a acţionat în judecată pentru că am spus ceea ce relatase deja presa: avocatul Dan Şova, ca şi prietenul lui Ponta, a avut contracte cu statul şi a câştigat bani publici. Mulţi! A pierdut procesul în instanţa de fond, care a reţinut că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile. Acum Curtea de Apel Bucuresti i-a admis apelul. Voi face recurs", arată Macovei pe blog. Curtea de Apel Bucureşti este condusă de Dan Lupaşcu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), magistrat cu care Macovei s-a contrat de nenumărate ori pe diferite chestiuni privind reforma din sistemul judiciar. CITIŢI ŞI:
- Şova - Ponta, o prietenie cimentată cu politică şi afaceri comune
- Căpuşa socialistă a supt un milion de euro de la stat
- Dan Şova: "Nu am încasat nici un ban"
- Raliurile îi duc pe Ponta şi pe Şova la DNA