Europarlamentar ales pe lista democrat-liberală, candidatul independent la prezidențiale, Monica Macovei, a realizat că drumul partidului condus de Vasile Blaga este greșit și și-a anunțat demisia din PDL.
Candidatul independent la Președinție, Monica Macovei, a demisionat ieri din PDL, deși inițial nu lua în considerare această variantă. „Nu intenționez să demisionez din PDL. Nu am încălcat nici o regulă din PDL. M-am decis să candidez acum 2 luni și eu nu vreau să divizez. Candidez pentru că sunt singura care îl poate bate pe Victor Ponta”, declara Macovei în urmă cu două săptămâni. Între timp, Macovei, care și-a obținut fotoliul de europarlamentar de pe locul doi pe lista PDL, a ajuns la concluzia că ceea ce se întâmplă cu PDL „este greșit”. „Se fac în PDL tot felul de înţelegeri de la o zi la alta. Ne-am trezit în PDL cu un candidat care nu este al PDL, care nu a prezentat o viziune pentru România, care nu a avut niciodată ca prioritate statul de drept, nu a făcut niciodată nimic în mod real pentru aceste valori în care eu cred”, a spus Macovei.
Europarlamentarul a mai lansat și un atac la adresa candidatului ACL, Klaus Iohannis, principalul contracandidat al său pentru intrarea în turul doi, despre care a spus că a făcut înțelegeri cu Victor Ponta și Dan Voiculescu. „Este denumit premierul Grivco, cel propus de PSD și Voiculescu pentru a fi premier. Eu nu cred că reprezintă Dreapta și de aceea nu sunt în ACL și plec și din PDL. Iohannis nu a dovedit că este de dreapta, nu a dovedit că apără statul de drept şi vrea anticorupţie”, a mai spus Macovei.
„S-a eliberat de balast”
Sociologul Vasile Dâncu a explicat, pentru EVZ, că, prin demisia sa din PDL, Monica Macovei vrea să strângă voturi nu doar din zona PDL, dar și din zona indecișilor sau a electoratului antisistem. „Înțeleg că este și o chestiune statutară pentru că nu a vrut să fie declarată incompatibilă cu statutul PDL. (...) Vrea să strângă din zona indecișilor, a celor anti-sistem nu doar a PDL. Candidatura sa nu va avea efect destructurant pentru că nu e un candidat în primii trei, dar va trasa niște teme de campanie și ceilalți trebuie să se raportez la acestea”, a spus Vasile Dâncu. Sociologul a adăugat că, având în vedere specificul candidaturii sale la prezidențiale, Macovei „nu putea să își asume fărădelegile unor personaje din partidul din care face parte și a vrut sa se elibereze de balast”.
Merită precizat faptul că democrat-liberalii au ezitat în a o exclude pe Monica Macovei din partid, în ciuda faptului că aceasta și-a anunțat de aproximativ o lună intenția de a candida independent la prezidențiale, în contextul în care Klaus Iohannis a fost desemnat candidatul ACL. Potrivit statutului PDL, calitatea de membru al PDL se pierde prin retragere, radiere sau excludere. Articolul 20, aliniatul 2, prevede: „Radierea se face de drept, de către BPJ, la propunerea BPL al organizației pe teritoriul căreia era membru cel în cauză, în următoarele cazuri: (a) neplata cotizației timp de mai mult de un an calendaristic;(b) înscrierea într-un alt partid sau formațiune politică; (c)declararea ca independent a acelui membru care ocupă o funcție aleasă sau numită, în afara partidului, cu sprijinul politic al acestuia (...)”
Blaga: „Nu mă bucur”
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ieri că nu se bucură că Monica Macovei a părăsit partidul, însă, oricum, acest lucru avea să se întâmple. „Eu nu mă bucur de plecarea nimănui din partid. Doamna Monica Macovei avea de ales până la urmă. Dacă nu și-ar fi dat demisia și și-ar fi înscris candidatura, urma să fie radiată din partid. Dânsa, dacă dorea să participe în competiția internă din partid, se putea înscrie, iar dacă ar fi câștigat-o se putea înscrie și în cealaltă competiție din Alianța Creștin Liberală”, a spus Blaga. Liderul PDL a mai spus că prezidențiabilul ACL a fost desemnat în această postură în cel mai democratic mod cu putință. „Candidatul nostru la Președinție este Klaus Iohannis, pe care îl vom susține cu toții. Toate deciziile au fost luate de către forurile competente ale partidului, partid care evident a apreciato pe doamna Monica Macovei și a susținut-o de oricâte ori a fost nevoie cu toate forțele”, a continuat șeful democrat liberal într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.