O telenovelă cu ţigani este un succes garantat.
Dovada, cele două seriale de acest fel, difuzate în „heavy-rotation” la televizor.
Nici nu s-au dezmorţit bine telespectatorii „Reginei” după sutele de seri petrecute cu sufletul la gură, că a trebuit să-şi găsească o nouă poziţie comodă pentru drama estivală „Carmelita”, de la Antena 1. Romanţele dintre oacheşi funcţionează ca un magnet pentru amatorii de seriale fluviu, care se lasă furaţi de conflictele ultracunoscute: ea bogată, el sărac, sau el bogat şi ea săracă, iar dacă povestea de dragoste se înfiripă între doi repre zentanţi a două comunităţi cu totul şi cu totul diferite, succesul e ca şi dobândit.
Ţiganii de pe micile ecrane devin eroi pentru o oră, cât durează episodul, iar, imediat după aceea, aura din telenovelă se destramă subit, şi telespectatorul îmbracă iar urzeala de prejudecăţi. Până una alta, televiziunile exploatează din plin această simpatie unilaterală, ambalând motoarele emisiunilor şi serialelor de gen la maxim. „Şatra”, la Kanal D, este cel mai bun exemplu. Se ia o mână de vedete, se dezbracă de sclipici şi fandoseli şi se aruncă în ţigănie. Nimic nu poate fi mai palpitant decât să vezi o starletă cu unghii false cum jumuleşte găinile. Fiecare televiziune cu ţiganii ei, fie că sunt români, gabori sau ruşi, toţi suscită interesul telespectatorului, obişuit până deunăzi să-i boscorodească pentru nunţile între minori şi stilul liber de viaţă, dezlegat de orice încorsetare.
Publicul face slalom printre canale pentru „Carmelita” şi „Şatra”, programele rivale cu protagonişti minoritari. Dar e greu de crezut că simpatia şi solidaritatea dintre naţii transcend ecranul televizorului. Viaţa reală de ţigan nu are aproape nicio legătură cu ceea ce încearcă scenariştii să redea în producţiile artistice.
Rutina este romanţată, iar telespectatorului îi place să fie minţit frumos şi să pretindă, la rândul lui, că are mintea deschisă şi când apasă butonul de „Off” al telecomenzii.