MONEDA care câştigă datorită crizei globale

Cele mai recente date au arătat că liderul economiei mondiale, Statele Unite ale Americii, se confruntă încă cu mari dificultăţi, ceea ce sugerează investitotorilor că avansul economiei nu a fost suficient de puternic pentru ca Fed, sistemul de bănci centrale americane, să îşi reducă măsurile de sprijin.

În consecinţă, cotaţia aurului, ca şi aceea a euro în raport cu dolarul, au crescut consistent zilele acestea. Aprecierea s-a produs şi pe fondul atenuării sentimenului de îngrijorare al investitorilor cu privire la criza zonei euro, scrie Reuters.

Ieri, Moody's a confirmat ratingul asociat anterior Spaniei, iar sentimentul investitorilor din Germania s-a îmbunătăţit. Euro a crescut la cel mai înalt nivel din ultima lună în raport cu dolarul.

"Lucrurile s-au îmbunătăţit cât de cât, dar ne îndreptăm spre o perioadă de turbulenţe în economia mondială", a spus Jeremy Friesen, analist pe bursele de mărfuri din cadrul sucursalei Societe Generale din Hong Kong.