Mondena Bucureștilor este tăiată de regele Carol I de pe lista invitaților la balul de la Palat pentru că-și înșela bărbatul

Mondena Bucureștilor este tăiată de regele Carol I de pe lista invitaților la balul de la Palat pentru că-și înșela bărbatul

Pe Calea Victoriei 194 din București supraviețuiește Casa Nenciu, construită în prima jumătate a secolului XIX.

După moartea Cleopatrei Trubețkoi din 1880, casa este cumpărată de către negustorul craiovean de originie bulgară Zaharia Nenciu, care i-o face cadou fiicei sale Nika Nenciu.

Viața ei a fost una scandaloasă.

Nika reușește să cucerească Bucureștiul. Deși se spune că a fost căsătorită de cel puțin trei ori, unul dintre soți fiind avocatul Petrache Grădișteanu, ar fi avut nenumărate aventuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea își asorta zilnic, când ieșea cu birja la Șosea la sfârșitul veacului al XIX-lea, rochia atât la cingătoarea vizitiului cât și la căptușeala trăsurii, luate la „comandă” cum am spune noi azi.

Dacă ea decreta o modă trecută sau de prost gust, puteai fi sigur că nimeni de la Șosea nu se va mai fi îmbrăcat vreodată așa.

Zugrăvită ca „departe de a fi o frumusețe în ceea ce privește trăsăturile obrazului”, Nika a rupt inimile multor zeci de bărbați.

Duelul pentru onoarea Nikăi

Invitațiile la balul regal dat de Carol I pe 1 ianuarie dădeau multă bătaie de cap mareșalului Curții, iar câteodată se ajungea la certuri care, degenerând, se transformau în dueluri.

Regele era foarte sever cu moralitatea doamnelor, unele fiind șterse de pe listele de invitați. Așa a pățit Nika Nenciu.

Constantin Argetoianu scrie în  „Memorii. Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri”:

„Mareșalul Curții, George Filipescu, avea uneori de furcă în această privință, și certurile mergeau uneori până la dueluri. Țin minte vâlva enormă pe care a făcut-o incidentul dintre mareșal și Petrache Grădișteanu, soț încornorat, dar boier de viță veche și cel mai strălucit avocat de pe timpul său”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric