Momente GRELE pentru PNL. Tăriceanu zâmbeşte SATISFĂCUT

Fostul candidat al PNL la Primăria Slatina, actualul director al Casei Corpului Didactic Olt, Marius Bălasa, s-a înscris în ALDE.

Marius Bălaşa a confirmat plecarea din PNL, spunând că are foarte multe nemulţumiri, pe care nu le face, deocamdată publice, anunţă mediafax.ro.

„Pot confirma înscrierea în ALDE. Legat de motivele plecării din PNL, da, am ceva de spus, dar o voi face, la momentul potrivit, într-o conferinţă de presă”, a declarat Marius Bălaşa.

Bălaşa este al treilea lider al PNL care părăseşte partidul pentru a trece la ALDE, imediat după alegerile din 11 decembrie 2016, şefele organizaţiilor de femei ale PNL Olt şi Slatina, Dalia Cîrstea şi Arina Georgescu, trecând în barca liberalilor lui Tăriceanu.

Surse din interiorul PNL Olt au declarat că tot la ALDE au trecut şi preşedintele TNL Olt, Mihai Cîrloganu, care era şi consilier în Consiliul Municipal Slatina, dar şi tatăl său, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, Cristinel Cîrloganu.

Preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, a precizat că nu deplânge plecările din partid, punând totul pe seama oportunismului.

„Orice plecare dintr-un partid, oricare ar fi acel partid, reprezintă o pierdere. Un lucru este cert, oamenii pleacă acolo unde cred ei că se regăsesc. Ce-i deranjant este că nimeni nu mai crede în doctrină, în principii, toţi pleacă de la un partid la altul atunci când cred ei de cuviinţă şi sunt liberi să o facă. Un lucru este cert, se demonstrează că în Partidul Naţional Liberal rămân cei care cred în adevăratele valori liberale. Probabil nu vor fi ultimele dezertări, nu sunt nici primele. Nu cred că noi (PNL Olt - n.r.) avem o problemă, cred că societatea are o problemă. Nu este nici prima organizaţie, nici ultima din care pleacă oameni, se întâmplă în toată ţara. Cu siguranţă, pe noi ne-au pus pe gânduri aceste plecări şi cei care vor conduce organizaţia judeţeană vor lua în calcul dacă vreodată vor mai primi în rândurile Partidului Naţional Liberal oameni care au făcut politică în alte partide, pentru că cine a trădat o dată o va face de fiecare dată”, a declarat Gigel Ştirbu.

De asemenea, Ştirbu consideră că nu are nicio vină şi că nimeni nu-i poate reproşa ceva.