Moment istoric. Vizita lui Iancu de Hunedoara la Mediaș, reconstituită. Spectacol unic în Transilvania

Moment istoric. Vizita lui Iancu de Hunedoara la Mediaș, reconstituită. Spectacol unic în Transilvania

Vizita la Mediaş din 1443 a voievodului Transilvaniei de atunci, Iancu Corvin de Hunedoara va fi reconstituită, pentru prima dată, în timpul festivalului medieval din acest municipiu, au anunţat organizatorii printr-un comunicat de presă transmis către Agerpres.

"Punctul culminant al festivalului este programat sâmbătă, 10 iulie, la ora 19,30, când va avea loc prezentarea oficială a tuturor participanţilor, urmată de o reconstituire istorică a vizitei efectuate la Mediaş în anul 1443 de către voievodul Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara. Astfel, spectatorii vor urmări prezentarea noilor care de luptă, întrecerile cavalereşti călare şi pedestru, dar şi premierea celor mai de seamă reţete culinare. De asemenea, serile de vineri şi sâmbătă se vor încheia cu spectacole cu foc, începând cu orele 22:00", se precizează într-un comunicat al organizatorilor.

Potrivit sursei citate, Festivalul "Mediaş, Cetate Medievală -Târg de Meşteşuguri Vii" are loc de vineri până duminică, la Hanul Greweln.

"La festival sunt aşteptate ordine cavalereşti locale şi naţionale, trupe de menestrei, trupe de dansuri medievale şi de teatru, meşteşugari şi artişti ai spectacolelor cu foc. În programul pregătit de către organizatori se regăsesc ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de luptă, turniruri şi întreceri cavalereşti, concursuri gastronomice, concerte de muzică medievală, spectacole de teatru şi cu foc, precum şi o paradă cu cai. Printre invitaţii acestei ediţii se numără: Teutonii Transilvaniei, Cimpoierii din Transilvania, Truverii, Paladinii de Terra Medies, Peregrinii, Straja Cetăţii Mediaş, Huniadi Cantores, Lupus Dacus, Funny Art", se mai arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News