Moment istoric: Paznic de lagăr nazist, în vârstă de 100 de ani, adus în fața instanței. De ce e special acest caz

Moment istoric: Paznic de lagăr nazist, în vârstă de 100 de ani, adus în fața instanței. De ce e special acest caz

Un fost paznic al unui lagăr de concentrare nazist, în vârstă de 100 de ani, este judecat pentru moartea a zeci de mii de deținuți, raportați în perioada 1942-1945. Deși are o vârstă înaintată, supraviețuitorii tragediilor, precum și magistrații consideră că acesta poate face față procesului cu brio.

Un fost paznic al unui lagăr de concentrare nazist, în vârstă de 100 de ani, a fost dat în judecată și urmează să fie judecat de către un tribunal din Germania, pentru complicitate la crime. Procurorii nemți au anunțat că este vorba despre 3.518 crime, la care acuzatul a fost complice de „bună voie și în cunoștință de cauză”, notează The Guardian.

Identitatea acestuia nu a fost făcută publică datorită legislației din Germania care stabilește protejarea intimității. Cu toate acestea, presa locală notează că acuzatul trăiește în statul Brandenburg, în afara Berlinului.

Fost paznic al unui lagăr nazist, judecat pentru complicitate la crimă

Deși are o vârstă înaintată, cadre medicale din Germania au eliberat un certificat prin care atestă că acuzatul este „apt” să facă față procesului. Avocatul victimelor din dosar, Thomas Walther, a declarat presei internaționale că „mai mulți reclamanți sunt la fel de bătrâni ca acuzatul și așteaptă să fie făcută dreptate”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul paznic al lagărului Sachsenhausen este acuzat că, de „bună voie și în cunoștință de cauză”, a asistat la moartea prizonierilor închiși în nordul Berlinului, în perioada 1942 - 1945. Astfel, i se aduc învinuiri de complicitate la „uciderea prizonierilor de război sovietici de către plutonul de execuție, în 1942” și de omorârea prizonierilor „folosind gaz otrăvitor Zyklon B”.

Zeci de mii de morți în lagărul Sachsenhausen 

Lagărul Sachsenhausen a fost primul lagăr nou înființat de Adolf Hitler după cedarea controlului lagărelor de concentrare către SS. Acesta a fost înființat în anul 1936. Peste 200.000 de oameni au fost ținuți prizonieri aici, în perioada 1936 - 1945. Zeci de mii de deținuți au murit din cauza foametei, a muncii forțate, a bolilor, dar și pe fondul experimentelor medicale și operațiunilor sistematice ale SS de a împușca, spânzura și gaza deținuți.

În primii ani de activitate de la lagărul în cauză, cei mai mulți deținuți au fost prizonieri politici sau infractori, dar și membri ai cultului Martorilor lui Iehova și persoane homosexuale.

Primul grup mare de prizonieri evrei a fost adus aici în anul 1938, după Noaptea de Cristal. Prizonierii evrei au fost victimele unor tratamente extrem de dure. Dintre cei care s-au mai numărat în viață în anul 1942, au fost trimiși în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

În timpul războiului, lagărul a fost mărit pentru a primi și mii de prizonieri de război sovietici, ulterior uciși.

Numărul concret al victimelor ucise nu este cunoscut încă. Unele voci susțin că ar fi vorba despre 100.000 de oameni, însă alți cercetători spun că ar fi vorba despre 40.000 - 50.000 de victime.