„Cei din familie au găsit-o ieri dimineață (miercuri – n.red.) în stare de inconștiență. Au crezut că a murit, au băgat-o în casă și au făcut focul, după care au decis să cheme preotul. După o perioadă de timp, în cursul după-amiezii, femeia a deschis ochii și, în aceste condiții, membrii familiei au realizat că bătrâna nu este moartă și au chemat ambulanța. Echipa medicală care a ajuns la fața locului a găsit femeia într-o stare de hipotermie severă. E

ste posibil ca aceasta să fi suferit un accident vascular cerebral, motiv pentru care a căzut și nu a mai reușit să facă focul pentru a se încălzi”, a declarat, ieri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda. Femeia a fost internată la Secția de Terapie Intensivă, în stare gravă

A înviat când familia o pregătea de înmormântare

 

O bătrână în vârstă de 85 de ani, din municipiul Focșani, găsită de familie într-o stare de hipotermie severă, cu o temperatură a corpului de 26,5 grade C, și considerată moartă, și-a revenit miraculos chiar în timp ce familia se pregătea să cheme preotul pentru cele creștinești.

„Cei din familie au găsit-o ieri dimineață (miercuri – n.red.) în stare de inconștiență. Au crezut că a murit, au băgat-o în casă și au făcut focul, după care au decis să cheme preotul. După o perioadă de timp, în cursul după-amiezii, femeia a deschis ochii și, în aceste condiții, membrii familiei au realizat că bătrâna nu este moartă și au chemat ambulanța. Echipa medicală care a ajuns la fața locului a găsit femeia într-o stare de hipotermie severă. E

ste posibil ca aceasta să fi suferit un accident vascular cerebral, motiv pentru care a căzut și nu a mai reușit să facă focul pentru a se încălzi”, a declarat, ieri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda. Femeia a fost internată la Secția de Terapie Intensivă, în stare gravă

 

Te-ar putea interesa și: