Editura Evenimentul si Capital

Moldova iese din epoca Voronin

8f8bc072c724fe36141f0b70952ad0fb
Autor: | | 4 Comentarii | 0 Vizualizari

Liderul comunist de la Chişinău şi-a anunţat ieri demisia, care pune capăt unei perioade de opt ani de conducere controversată.

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi-a anunţat ieri demisia din funcţia de şef al statului, în cursul unei şedinţe de partid desfăşurată cu uşile închise. „Eu, în calitate de preşedinte al partidului, nu am de gând ca în acest moment crucial pentru ţară şi pentru formaţiunea noastră să rămân într-o poziţie destul de dubioasă şi ambiguă, exercitând atribuţiile şefului de stat”, a declarat liderul comunist, citat de portalul „Unimedia”. „Nu am nici motive morale şi nici politice pentru a deţine această înaltă funcţie de stat”, a adăugat el. Voronin, aflat în fruntea ţării din 2001, a mai explicat că se va concentra asupra mandatului de deputat, poziţie din care va contesta „calea pe care acum vor să conducă ţara”, aluzie la Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), majoritară în noul legislativ de la Chişinău. „Voi fi cu dumneavoastră pe prima linie a frontului”, şi-a asigurat el colegii de partid. Voronin trebuie, potrivit Constituţiei, să aleagă, până pe 14 septembrie, în ce funcţie rămâne. Confuzie generală Presa moldovenească a publicat, în prima jumătate a zilei de ieri, informaţii contradictorii legate de demisia liderului comunist în exerciţiu de la Chişinău. O primă ştire potrivit căreia Vladimir Voronin şi-ar fi depus deja demisia, publicată de agenţia Omega, apropiată cercurilor comuniste moldoveneşti, a fost ulterior retrasă de pe flux. Agenţiile ruse RIA Novosti şi Interfax au difuzat, la rândul lor, informaţia, anunţând trecerea în opoziţie a PCRM. Agenţia Reuters a relatat, citând o sursă anonimă care participase la şedinţa de ieri a comuniştilor, că Voronin şi-a anunţat colegii de partid că intenţionează să îşi anunţe retragerea din funcţia de şef de stat săptămâna viitoare. Deputatul comunist Vladimir Ţurcan s-a grăbit să declare presei că afirmaţiile şefului său au fost răstălmăcite şi că, de fapt, el s-a interesat doar de posibilitatea existenţei unei incom patibilităţi între cele două funcţii. În pofida dezminţirilor ferme date de liderii comunişti, unii dintre ei s-au plâns că partidul este victima „unei scurgeri de informaţie” şi că „ştirea nu trebuia să ajungă în presă”, amplificând starea de confuzie legată de statutul politic al lui Voronin. Marian Lupu, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM) şi candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) la funcţia de preşedinte al ţării, a privit, de asemenea, cu suspiciune informaţia în lipsa unei confirmări oficiale. Ghimpu devine vioara întâi Potrivit Constituţiei moldoveneşti, în situaţia creată prin demisia preşedintelui ţării, interimatul este asigurat de liderul parlamentului, Mihai Ghimpu, ales în această funcţie săptămâna trecută, în şedinţa inaugurală a legislativului de la Chişinău. În această calitate, Ghimpu urmează să prezinte parlamentului candidatura la postul de prim-ministru, care la rândul său va prezenta noul guvern. De altfel, parlamentul moldovean s-a reunit, ieri, în cea de-a doua şedinţă, anunţată anterior de către cei 53 de deputaţi proeuropeni şi care s-a desfăşurat în absenţa colegilor comunişti. Aceştia au anunţat, la prima şedinţă legislativă, că îşi vor lua o pauză până pe 4 septembrie, pentru a stabili componenţa grupului parlamentar al PCRM. La începutul şedinţei de ieri, deputaţii AIE au aprobat mai multe propuneri, printre care audierea premierului în exerciţiu Zinaida Greceanâi în legătură cu situaţia social-economică. FEŢELE PREŞEDINTELUI De la generalul sovietic la partenerul UE Adrian Cochino Fostul general sovietic Vladimir Voronin, ministru de interne al Moldovei în 1989-1990, învestit în funcţia de preşedinte al Republicii în 2001, a condus cu abilitate ţara, oscilând între Est şi Vest, pentru a-şi menţine puterea. După două mandate sub Voronin, cel mai bogat demnitar de peste Prut, Moldova rămâne cea mai săracă ţară din Europa, potrivit statisticilor. Problema transnistreană este în continuare nerezolvată. Relaţiile Chişinăului cu Moscova rămân apropiate, dar Moldova a făcut deja paşi spre UE. Între Rusia şi Europa Voronin a devenit preşedinte al ţării în 2001, când Partidul Comuniştilor (PCRM) domina autoritar scena politică. Bilanţul economic al preşedintelui nu este strălucit. Sugestive sunt datele Băncii Mondiale, care arată că o treime din PIB-ul ţării este furnizat de moldovenii care lucrează în străinătate. Preşedintele a menţinut bunele re la ţii cu Rusia şi, în virtutea acestora, în 2003, a fost la un pas de a semna un memorandum care a fi consfinţit federalizarea ţării. Decizia de a nu semna documentul a fost luată în ultimul moment, sub presiunea opoziţiei şi a Occidentului. În ajunul alegerilor din 2005, Voronin şi-a găsit vocaţia europeană şi a împins PCRM în valul revoluţiilor portocalii, părăsind pentru scurtă vreme Rusia. Comuniştii au câştigat alegerile, iar Voronin a beneficiat de voturile creştin- democraţilor, foşti opozanţi, pentru a câştiga un nou mandat. Legăturile cu Moscova au fost reînnodate pe parcursul celui de-al doilea mandat. La iniţiativa Moscovei, în urmă cu doar câteva luni, Voronin a semnat un document care pune regiunea separatistă Transnistria pe picior de egalitate cu Republica Moldova şi permite staţionarea trupelor ruseşti pe termen nelimitat pe teritoriul ţării. Relaţii complicate cu România Momentul „antirusesc” al lui Voronin a marcat o încălzire a relaţiilor cu Bucureştiul. Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut recent că i-a susţinut re alegerea în 2005. Ulterior, odată cu apropierea de Moscova, relaţiile Chişinău - Bucureşti au început să se răcească. Neînţelegerile privind semnarea acordului politic de bază şi a tratatului de frontieră şi sutele de mii de cereri de cetăţenie română adresate de moldoveni au atins apogeul în primăvară. Voronin a acuzat dur Bucureştiul de implicare în revoltele postelectorale, iar am basadorul român a fost expulzat. CITIŢI ŞI:

EDITORIALUL EVZ: Moldova va fi iubita noastră

Scandalul ESCALADEAZĂ! Rareș Bogdan a fost SUSPENDAT! Ce se va întâmpla cu prezentatorul TV

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI