Magistrații moldoveni au dat undă verde organizării pentru organizarea referendumului privind demiterea din funcție, a primarului general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă.
De asemenea, instanța a declarat valabile cele peste 75 de mii de semnături colectate iar circa 1,7 mii au fost declarate respinse ca nevalabile, potrivit basarabia.md.
La rândul său, lideru PSRM din CMC și conducătorului grupului de inițiativă, Ion Ceban, a declarat că instanța a luat o decizie demult așteptată. „În cazul în care nu ar fi fost luată această decizie, săptămâna viitoare, grupul de inițiativă s-ar fi adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar cineva ar fi fost pedepsit”, a adăugat liderul PSRM.
Potrivit acestuia, după decizia instanței vor urma toate celelalte proceduri prevăzute de lege și probabil că împreună cu referendumul național se va desfășura și referendumul anti-Chirtoacă. Data exactă pentru desfășurarea referendumului trebuie să fie numită de CMC.
Campania de colectare a semnăturilor pentru demisia primarului a început la 11 mai a.c, la „Kilometrul zero“, în fața Primăriei. Grupul de inițiativă a trebuit să colecteze aproximativ 64 de mii de semnături în termen de 60 de zile.