Moise Guran pulverizează un candidat la prezidențiale. Atac fără precedent, vorbe dure!

Moise Guran pulverizează un candidat la prezidențiale. Atac fără precedent, vorbe dure!

Unul dintre cei mai vocali analiști ecomici iese la atac în plină campanie electorală.

Moise Guran critică decizia USR de a nu sprijini prin vot în Parlament un guvern liberal. În opinia cunoscutului jurnalist, jocul Uniunii Salvați România este periculos din punct de vedere electoral și în același timp dăunător României.

Într-o postare pe site-ul personal, Moise Guran nu își explică de ce liderul Dan Barna se încăpățânează să solicite urgent alegeri anticipate, o eroare de calcul politic și un adevărat dezastru pentru țară în prag de iarnă.

„Da, am fost printre primii și puținii care au și vorbit, dar au și crezut sincer în posibilitatea organizării de alegeri anticipate. În continuare cred asta. Dar am spus de fiecare dată că ele se pot face prin acordul unei majorități parlamentare cu președintele. Nu se poate altfel, ăsta e sensul Constituției noastre”, le reaminteșe Guran celor care au uitat legea. De altfel, „la negocieri, Iohannis le-a explicat useriștilor că are acest plan de organizare a alegerilor anticipate în prima jumătate a anului viitor, dar le-a cerut să o lase mai moale deocamdată cu asta, pentru că Guvernul Dăncilă trebuie urgent înlocuit, din rațiuni ce țin de economie, justiție și alte lucruri pe care și useriștii le cer. Ce au înțeles ei nu mi-e clar, dar ce au făcut după aceea îmi este. Și n-a fost deloc bine, nici pentru ei, nici pentru noi”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Zmeu în Opoziție și moftangiu...”

Pentru Moise Guran, ce face Dan Barna este total greșit, iar electoratul ar putea taxa atitudinea candidatului USR: „Publicul percepe și apreciază acest tip de responsabilitate, mai ales că nu te votează nimeni să fii zmeu în opoziție și moftangiu când vine momentul să intri la putere și să mai și faci ceea ce i-ai acuzat pe ceilalți că n-au făcut. Faptul că acest partid s-a înscris în mod clar pe traiectoria unui partid de tip vafancullo omoară și perspectiva reformelor odată cu perspectiva USR”.

Totuși, dincolo de toate acestea, USR face cea mai des întâlnită greșeală din politică. Anume, scrie Moise Guran, „confuzia dintre interesul propriu electoral și cel național, interesul celorlalți. Asta e o boală veche și frecventă. O găsești de la Gabi Oprea și, mergând înapoi în timp, până la Băsescu sau chiar Ceaușescu. Toți ajung să creadă că fără ei țara se duce dracu și, bineînțeles, de la asta și până la opțiunea mai bine se duce dracu țara, dar să câștig eu, nu mai e decât un pas. În esență cam asta zice și Barna”.

De ce nu pot fi forțate anticipatele

Liderul USR vrea alegeri anticipate. Și președintele Klaus Iohannis le dorește, la fel ca PNL-ul lui Ludovic Orban. Însă, explică Moise Guran, alegerile anticipate nu se pot organiza peste noapte, legea fiind clară în acest sens.

Moise Guran: „Forțarea anticipatelor e o prostie, o dată pentru că acestea nu pot fi forțate, pot fi făcute doar prin acord Parlament-Președinte, și a doua oară pentru că și președintele și PNL le vor, dar este muuult mai responsabil față de țară să declanșezi acest proces după înlocuirea Guvernului Dăncilă. Și, oricum, e aberant să crezi că vom face alegeri pe 13 ianuarie (termenul limită este de două luni de la prima nominalizare plus o lună minimul pentru campania electorală), când un viscol poate închide România și împiedica cetățenii să meargă la urne. E mai sănătos să vrei să le faci cel mai devreme în 15 martie, ceea ce lasă oricum două luni în care un nou guvern poate face bugetul cel puțin, evitând situația de a avea doi ani consecutivi începuți fără buget, ca să nu mai vorbim de riscul organizării alegerilor de către Guvernul Dăncilă”.

Dan Barna face jocul Stângii

Prin „mișcarea asta de oțărâre iresponsbilă”, Dan Barna nu doar că „nu ajută electoral USR”, dar „poziționarea asta tranșantă dă spațiu de manevră celorlalți, lui Ponta și PSD-ului”.

Mai mult, „Barna se și faultează singur în mesajul ăla în care spune că PNL-ul le-ar da orice numai să se pună la remorca lor... Păi, dacă ți-ar da orice, de ce nu obții de la ei exact ce ne trebuie tuturor, măi, Barna? Intri la guvernare și obții la schimb asumarea răspunderii viitorului guvern pe desființarea SIIJ, pe reforma PNDL, pe relansarea economiei... Îți dai seama că ai refuzat toate astea doar pentru că nici tu nu crezi în scopul pentru care ceri voturile românilor?”.

În finalul textului, Moise Guran arată ce eroare de strategie comite Dan Barna: „Lasă PSD-ul să distrugă țara și pe cenușa rămasă construim noi alta nouă în 10 ani. Zmeul ăsta de Opoziție vrea restructurarea statului, dar să nu o facă el. Halal! Cenușa aia este ce mai rămâne din noi ceilalți, măi, candidatule! Cenușa aia vrei tu să te voteze pe tine. Cum poți fi atât de cinic? Ai murit politic înainte de a te naște”.