Mogulul Voiculescu trebuie să câștige simpatia interlopului Geamănu

Afaceristul își va ispăși pedeapsa primită în cazul ICA la penitenciarul de la Rahova.

Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au hotărât ca Dan Voiculescu să își ispășească pedeapsa în închisoarea de la Rahova, aflată în sectorul 5. Reamintim că mogulul Antenelor a fost condamnat luna trecută la zece ani de închisoare de către Curtea de Apel București, pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

În celulă cu Copos

Felix, așa cum se semna Voiculescu în notele informative la Securitate, va fi cazat într-o celulă cu deținuți cu studii superioare, neau precizat reprezentanții închisorii. Cel mai probabil, afaceristul va fi în celulă cu George Copos. Fostul acționar de la Rapid este încarcerat la Rahova din acest an, după ce a fost condamnat la trei ani și opt luni în „Dosarul Transferurilor”.

Poate face goblenuri

De altfel, Copos și Voiculescu au fost și colegi de partid, pe vremea Partidului Umanist.

În penitenciar, mogulul Antenelor va beneficia de un regim de detenție închis, adică va ieși din celulă doar sub supravegherea unui gardian. Este al doilea regim de detenție ca duritate, după cel de maximă siguranță, când condamnatul nu are voie să iasă nici măcar în curte.

„Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează munca și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere”, precizează reprezentanții ANP. Regimul închis se aplică persoanelor cu pedepse de peste cinci ani de închisoare.

Lista deținuților de lux de la Rahova

Felix și Copos nu sunt singurii condamnațivedetă din penitenciarul din Ilfov. În celulele de aici este cazat și Gică Popescu, fostul căpitan al clubului FC Barcelona. Echipa de staruri de la Rahova îl are și pe Mihai Stoica, fostul manager al Stelei. Cei doi au fost condamnați, în acest an, în cazul transferurilor din fotbal. Gică Popescu a fost condamnat la trei ani și patru luni, iar Stoica la trei ani și șase luni. Însă, adevăratul căpitan de la Rahova este interlopul Sandu Geamănu, condamnat la 27 de ani pentru omor. Acesta este liderul deținuților de după gratii, cel care decide cu un simplu cuvânt dacă un condamnat are parte de liniște în celulă. Geamănu a postat, anul trecut, chiar poze din celula sa. El participa la o ședință de fitness: un coleg de celulă se urca pe o ușă și, apoi, ușa cu tot cu deținut era ridicată de cel care făcea exerciții.

Meniu cu mămăligă, brânză și griș cu lapte pentru Felix

Cunoscut ca un mare gurmand, Voiculescu va trebui să se atingă și de meniul oferit în închisoare pentru că pachetul lunar la care are dreptul nu îi va ajunge.

La Rahova, la cele trei mese se servește iahnie de fasole, supă de legume, pilaf cu carne, tocană de cartofi, mămăligă cu brânză și griș cu lapte.

Gruparea pocăiților

Celulele sunt de șase și opt paturi. În total, sunt în jur de 1.800 de „oaspeți” în temnițe.

În fiecare cameră se găsește un grup sanitar prevăzut cu lavoar, vas de WC și duş. Cu toate acestea, apă caldă pentru duș este doar de două ori pe săptămână. Pentru a se relaxa, deținuții participă la ședințe de consiliere sau la întâlniri religioase.

De altfel, la Rahova este o comunitate numeroasă de penticostali. Printre „pocăiți” se regăsește și Geamănu. Unul din motivele pentru care condamnații își schimbă religia este că bisericile penticostale trimit destul de des pachete celor de după gratii. Majoritatea colegilor din închisoare împărtășesc ura lui Voiculescu pentru Băsescu pentru simplu fapt că mulți dintre ei au fost condamnați în timpul mandatului acestuia, însă îi detestă pe turnătorii la Securitate.