Modulele vin pe Vişeu

Locuinţele modulare sunt inutilizabile.

După ce a fost lovită de ape, Valea Vişeului este lovită de indiferenţa sau chiar nesimţirea celor care ar putea să-şi exprime solidaritatea. La Petrova, nu mai puţin de 70 de locuinţe au fost afectate de ape, din care 5 distruse total. Au ajuns miercuri şi 4 locuinţ e modulare. Triste ca înfăţişare, nişte barăci de PVC urât mirositoare, murdare, goale pe dinăuntru, amintind de vagoane de tren îmbrăcate în plastic alb.

„Nu trebe să ne dea bani, facă-ne diguri!“

A apărut însă problema celor din zona inundată reveniţi la casele lor. „Le-am oferit în alte trei locuri câte 5 ari de teren, unde să se mute, în loc ferit de apă. Vreo 10 vor să se mute, restul nu. Îi pun să semneze că rămân pe proprie răspundere şi că nu mai primesc niciodată nimic“, spune primarul. „Nu mă mut, de ce s-o fac? Ăsta e locul nostru de pă vremea lui Ceauşescu, io nu plec de aci“, spune Vasile Nerghiş. „Cum să nu mă duc? N-oi sta tot în faţa apei tătă viaţa...şi-n vârf de munte merg! Tot apă şi foc am avut, m-am săturat“, spune Gheorghe Rad. Cu toţii ne atrag atenţia că în 2004, la alte inundaţii, au fost puşi să semneze pentru materiale de construcţii pe care nu le-au mai văzut niciodată. „Nu trebe să ne dea bani, facă-ne diguri, să nu mai vină apa!“, spun ei.

Oamenii au început să primească totuşi banii promişi de guvern, iar 40 dintre ei au fost cazaţi două săptămâni în Căminul Cultural. „Le-am dat mâncare de trei ori pe zi, cu Mănăstirea Valea Neagră. Într-un târziu, au început să vină ajutoare, de la grâu, ulei, saltele, haine până la raţii de supravieţuire străine, cu pâine şi băuturi energizante special făcute pentru aşa ceva. Le vom împărţi, iar ce nu trebuie le încarc şi le duc în alte comunităţi, la Poienile de sub Munte, văd eu unde“, spune Ion Petrovai, primar al comunei Petrova.

GUVERN Fonduri suplimentare pentru sinistraţ

iPremierul Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns ieri la Baia-Mare, apoi s-a dus cu elicopterul direct în oraşul Vişeu de Sus. Tot ieri, guvernul a suplimentat fondurile cu 58,4 milioane de lei noi, pentru toate cele 6 judeţe, pentru finanţarea caselor până „la roşu“. După ce, prin reprezentanţii locali din Maramureş ai Apelor Române, a negat poluarea cu steril de la iazurile Colbu din Baia Borşa de la inundaţii, Comisia Teritorială de Avizare a Barajelor Transilvania a conchis ieri că „situaţia de la Colbu este critică, fiind necesară aplicarea procedurilor specifice regimului de urgenţă“.