Modificări la Universitatea București. Noul rector este pus pe fapte mari

Modificări la  Universitatea București. Noul rector este pus pe fapte mari

Noul rector al Universității București, Marian Preda, este pus pe fapte mari. Domnia sa dorește eliminarea ştampilei din procesele birocratice, cu excepţia actelor de studii și acordarea de finanţare pentru participarea profesorilor la conferinţe internaţionale. Mai mult, rectorul a decis ca toaletele facultăților să intre într-o nouă eră.

Astfel, după ce s-a constatat că în jumătate dintre spaţiile de învăţământ ale instituţiei toaletele nu "sunt corespunzătoare pentru o instituţie publică decentă", noul rector a solicitat ca până la jumătatea lunii ianuarie să fie achiziţionate dotările necesare - uscătoare de mâini, rezervoare de săpun lichid, suporturi de hârtie igienică. "Condiţiile elementare de curăţenie şi igienă sunt prioritare şi nu suferă amânare", s-a decis în Universitate.

De asemenea, Marian Preda a cerut şi luarea de măsuri şi curăţarea, până în martie 2020, a pereţilor exteriori ai facultăţilor din centrul oraşului, vandalizaţi cu grafitti.

Apoi, noul rector s-a ocupat și de profesori: dânsul stabilit ca de la începutul lunii ianuarie 2020 să se acorde finanţare din fondurile instituţiei pentru deplasările staff-ului academic la conferinţe internaţionale şi naţionale. Ca parale,  domnii profesori vor putea cheltui maximum 800 de euro pentru deplasarea la o conferinţă din spaţiile Europa, şi 1.200 de euro pentru SUA, Canada şi alte zone mai îndepărtate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preda a declarat războși ștampilei: ea va fi eliminată din procesele birocratice interne, cu excepţia emiterii actelor de studii şi a corespondenţei oficiale cu alte instituţii.

Noul rector, ales pe 11 decembrie şi validat în şedinţa din 18 decembrie a Senatului universitar, a mai cerut elaborarea unui audit intern, raportarea tuturor contractelor aflate în derulare la nivelul universităţii, elaborarea unei organigrame publice de la nivelul universităţii, efectuarea unui inventar clar şi detaliat al clădirilor şi bunurilor, inclusiv cele de patrimoniu, aparţinând instituţiei de învăţământ superior.

Profesor universitar şi sociolog, Marian Preda a activat neîntrerupt în Universitatea din Bucureşti din 1990. A fost în conducerea Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti în perioada 2000-2015, mai întâi ca prodecan (2000-2008), apoi ca decan (2008-2015). A fost preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti în mandatul 2015-2019. Printre altele, profesorul Marian Preda a predat, din 1994, cursuri de Management strategic, Comportament organizaţional, Politici sociale şi Sociologia timpului.