În Parlament se pregătesc modificări importante la codul rutier. Astfel se doreşte ca examinarea absolvenților școlilor de șoferi să poată fi făcută și de către civili atestați de către MAI care nu au legături cu școli de șoferi. Prin această măsură se dă „posibilitatea distribuirii cadrelor polițienești pe domenii ne-externalizate,  cum ar fi eliberarea documentelor, etc”, se arată în document.

De asemenea, în noul cod rutier se prevăd şi mai multe măsuri de prevenţie şi acţiuni concrete prin care şoferii sunt convinşi să respecte regulile rutiere.

„Exemple: vizibilitatea poliției rutiere, interzicerea folosirii de mașini de poliție neinscripționate, poziționarea vizibilă, în permanență, a polițistului și autospecialelor de poliție, instalarea de indicatoare cu prezența echipajelor de poliție rutieră statice, a radarelor fixe, a punctelor de control  etc. Folosirea echipamentului portabil de măsurare a vitezei (pistol) se va putea face doar de către polițiștii rutieriști din interiorul autospecialelor inscripționate, sau din afară acestora, la loc vizibil de pentru participanții la trafic, la o distanță de cel mult 5 m de autospecială de poliție. Inscripționarea unitară a autospecialelor poliției rutiere, indiferent de tip și marca și echiparea acestora obligatoriu cu echipamente standard acustice și luminoase”, susțin deputații.

În plus, se introduce suspendarea permisului de conducere doar pentru categoria la care a fost comisă infracţiunea, scrie B1.

„Este injust să faci școală de șoferi de x ori de la zero efectiv, pentru a obține x drepturi de conducere  diferite și apoi prin săvârșirea unei contravenții pe un autovehicul să fie suspendate toate drepturile dobândite. Excepție, consumul de alcool/droguri, care nu are legătură cu dinamică unui autovehicul și manevrabilitatea să, puterea constructivă, gabarit, domeniu de utilizare, etc. Un șofer profesionist de autocamion, care depășește viteză cu o motocicletă, își pierde serviciul pe perioadă suspendării. Există și așa un deficit de personal calificat – conducători cu categorii C și D cu vechime. Exemplu: Ungaria, alte state”, spun ei.

Te-ar putea interesa și: