Modificare importantă care poate să facă din sindicate, din nou, o forță în societatea românească. Ce se propune în Parlament

Modificare importantă care poate să facă din sindicate, din nou, o forță în societatea românească. Ce se propune în Parlament

În Parlament a fost depus un proiect legislativ care, dacă va fi adoptat, va permite înființarea în condiții mai simple a organizațiilor sindicale. În fapt, prin reducerea numărului de membri fondatori.

Propunerea aparține deputatului social-democrat Anișoara Radu. Aceasta arată în motivația proiectului că este necesar să se creeze organizații sindicale care să apere drepturile salariaților.

Și asta în condițiile în care în România există nenumărate abuzuri la care sunt supuși salariații din partea angajatorilor. 

„Prezenta propunere legislativă reglementează disfuncționalitățile constatate în ceea ce privește organizarea și funcționarea organizațiilor sindicale și patronale, precum și în ceea ce privește desfășurarea dialogului social tripartit instituționalizat, precum și instituirea unei proceduri clare privind declanșarea, soluționarea și monitorizarea conflictelor colective de muncă și a grevelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această modificare legislativă este justificată, în fapt, de abuzurile și presiunile la care sunt supuși salariaţii în diverse companii. 

Celor care sunt hărţuiți, discriminați, concediați abuziv şi care lucrează în condiții inumane, care nu sunt sub protecţia legilor şi a drepturilor constituționale, legiuitorul le oferă, iată, pârghii adecvate pentru a-şi putea crea instrumentele necesare apărării.

Conform datelor Organizaţiei Internaționale a Sindicatelor, România este singurul stat membru al Uniunii Europene în care au loc încălcări sistematice ale drepturilor salariaților”, arată inițatorul.

Deputatul aduce în sprijinul acestei modificări acel model deja aplicat în cazul partidelor politice. 

”Reamintesc faptul că, în anul 2015, a existat un larg consens în interiorul clasei politice româneşti în privinţa scăderii numărului de membri fondatori necesari pentru înființarea unui partid politic. 

Astfel că, partidele politice au decis că sunt suficienți 3 membri fondatori”, arată Anișoara Radu, membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților. 

”Considerăm că scăderea numărului necesar de membri fondatori pentru a organiza mai ușor, mai simplu, un sindicat este unul din instrumentele necesare pentru creșterea capacităţii angajaților de a-și apăra drepturile la locul de muncă şi de a preveni abuzuri și încălcări viitoare. 

De altfel, la dezbateri sunt prezenți și unii dintre liderii confederațiilor sindicale din România”, conchide deputatul.