Liberalii plănuiesc să ajungă la guvernare ajutați de pesediști în Parlament
Criticați pentru coabitarea cu PSD, liberalii au găsit soluția prin care pot ajunge la guvernare fără să recurgă la compromisuri politice pe care le-au dezavuat în campania electorală. Astfel, potrivit surselor EVZ, liberalii vor să preia puterea apelând la „modelul Tăriceanu”. Mai exact, vor forma un guvern minoritar, iar PSD îi va susține în Parlament, evitându- se astfel, negocieri cu formațiuni de genul UNPR, PMP și PC.
Acest lucru a funcționat pe vremea când Călin Popescu Tăriceanu a guvernat, teoretic, doar cu sprijinul UDMR, după ce PDL a fost dat afară de la guvernare. Practic însă, deloc nerăbdători să preia guvernarea, socialdemocrații s-au asigurat că mențin în funcție guvernul Tăriceanu și că îi asigură, fără emoții, sprijinul parlamentar. Astfel, din 1 aprilie 2007, până la instalarea guvernului Boc în decembrie 2008, guvernul Tăriceanu a fost menținut în funcție cu aproximativ doar 25% din Parlament. „Dacă mergem pe varianta guvern minoritar susținut de PSD în Parlament, atunci mulțumim pe toată lumea: și ei pot să își treacă anumite proiecte pe care le consideră importante”, au declarat surse din PNL.
MRU, premier din 2016?
În ceea ce privește variantele de premier, deși nu sunt încântați, liberalii vorbesc despre varianta Cătălin Predoiu, deși precizează că surprize pot apărea. În privința variantei Mihai Răzvan Ungureanu ca șef al Executivului liberalii spun că această variantă ar putea să apară după alegerile parlamentare din 2016 și nu acum, pentru că USL, din care a făcut parte și PNL, a venit la guvernare urmare a unei moțiuni de cenzură căreia i-a căzut victimă Ungureanu.
Ieri, la finalul ședinței coaliției de guvernare, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că actuala majoritate este „solidă” şi că nu se aşteaptă ca „raporturile de forţă” să se schimbe în perioada următoare.
„Cred că lucrurile sunt suficient de clare din moment ce la votul pe care l-a solicitat prim-ministrul în Parlament, odată cu restructurarea Guvernului, Opoziţia a avut aproximativ 140 de voturi. (...) Actuala majoritate este în continuare solidă”, a declarat Tăriceanu.