Mocănița de pe Vaser, un tren ieșit din poveștile bunicilor

Valea Vaserului este singurul loc din România unde garnitura cu ecartament îngust transportă lemne sau turiști. Un bilet pentru adulți costă 74 de lei.

De primăvara devreme și până iarna târziu, Mocănița de pe Valea Vaserului pleacă la ora nouă fix din gara Vișeu de Sus. Cu greu, și cu multe vagoane după ea, mica locomotivă trage, pe o distanță de aproape 20 de kilometri, un tren care pare desprins mai degrabă din poveștile bunicilor și nu din realitate. Vara, spune unul dintre mecanicii de pe Mocăniță, turiștii sunt atât de mulți încât circulă și cinci trenuri. „În iulie și august sunt și 1.000 de turiști pe zi. În luna iulie am avut un record: 1.200”, spune mecanicul Ion Tomoioagă.

Trenul pleacă zilnic din stația de cale ferată forestieră de la Vișeu și parcurge 19 kilometri până în gara Paltin, un platou de munte unde turiștii coboară și pot vizita „Muzeul Mocăniței” și pot să petreacă pentru două ore în inima unei naturi de-a dreptul sălbatice.

În drum spre stația Paltin, locomotiva Cozia 1 care tractează un tren cu șapte vagoane pline cu turiști din Germania, Ungaria și câțiva din Singapore, oprește la o vâltoare de unde se alimentează cu apă. Ca și pe vreme bunicilor noștri, procedurile au rămas neschimbate. Mecanicul oprește, trage repede un furtun care are capătul într-o vale și pornește o pompă care umple rezervoarele locomotivei. „Nici nu e așa veche cum pare. Cozia 1 este construită în 1986 și este ultima care a sosit la noi. O alimentăm cu lemne. Din Vișeu și până la Paltin consumă în jur de cinci metri cubi. La vale vine singură, doar cu frâna cuplată la vagoane”, mai spune mecanicul.

„O întoarcere în copilărie”

În timp ce mecanicul se ocupă cu umplerea rezervorului, turiștii iau cu asalt locomotiva și își fac poze cu ea ca și când ar avea în față o vedetă de la Hollywood. Cei care vor, se pot urca și în cabina fără geamuri să își facă poze.

Un bilet pentru adulți costă 74 de lei, în timp ce unul pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, este de 54 de lei. Pe platoul de la Paltin, unde Mocăniță oprește pentru vreo două ore, cea mai ieftină gustare costă 12 lei și este compusă dintr-o chiflă, doi cârnați mici și o lingură de salată de varză.

„Muzeul Mocăniței” este plin de turiști străini. Pe diferite panouri, poți citi, în trei limbi, română, engleză și franceză, informații legate de istoria locului și a locomotivei. Doi dintre turiști, o femeie și fiica ei, sunt din Singapore. „Nici nu am cuvinte să vă spun ce tare mă bucur că am putut să circul cu acest tren. Am 65 de ani și pentru mine este o întoarcere în copilărie. Peisajul și locurile sunt extrem de frumoase”, a spus femeia care avea un nume imposibil de pronunțat și care a venit în România într-un circuit turistic.

Calea ferată a fost construită în 1933

Primul tronson de cale ferată îngustă a fost inaugurat la data de 1 octombrie 1933. La vremea respectivă, s-a luat decizia construirii unei linii pentru a crește ritmul exploatărilor forestiere în zonă. După al Doilea Război Mondial, când linia a fost distrusă, autoritățile au luat decizia să o reconstruiască și să o extindă, ajungând la lungimea de 79 de kilometri. Cea mai veche locomotivă care deservește trenurile cu turiști a fost construită în anul 1910 și a fost botezată „Măriuța”. În total există șase locomotive cu aburi, construite în anii 1910, 1922, 1954, 1955 și 1986.

Drezina, pe post de taxi

În paralel cu trenurile oficiale, turiștii mai norocoși pot închiria drezine cu care pot să parcurgă întregul tronson de cale ferată îngustă, adică linia principală, care măsoară 50 de kilometri. Dincolo de stația Paltin, construită special pentru trenurile cu turiști, locurile devin și mai frumoase.

Pe drum poți să vezi un cuib de mitraliere construit, în inima muntelui, de soldații unui regiment SS, care avea misiunea de a opune rezistență în fața înaintării Armatei Sovietice. În imediata apropiere, există săpat în stânca muntelui un spital, ridicat tot de soldații german. Spitalul este foarte mic și trebuia să asigure ajutorul medical celor răniți. Numai că sovieticii au intrat în Maramureșul istoric pe Valea Borșa – Moisei și au evitat Valea Vaserului, asfel că toate construcțiile germanilor au rămas neatinse, azi doar obiective turistice.

„Dincolo, peste deal, este Ucraina”

O drezină parcurge cei 50 de kilometri în aproape trei ore. Dacă ai noroc, mergi fără nici o oprire. „Dacă nu trebuie să aștepți trenurile forestiere care încarcă lemnul în linie curentă, se merge repede. În apropiere de stația Miraj este un cimitir al soldaților români care au murit în Primul Război Mondial. Apoi, mai sus, spre capătul liniei, se poate vedea barajul de la Măcărlău, care a fost construit la începutul exploatării lemnului, cu mult timp înainte de linia de tren, pentru a asigura un debit de apă suficient pentru ca buștenii să ajungă, pe Vaser, până la Vișeu. Acum, barajul nu mai mai este funcțional”, spune mecanicul Tomoiagă.

Linia îngustă urcă până la altitudinea de 853 de metri și se oprește undeva în apropierea stației de cale ferată Coman. Stațiile au nume, dar nu derservesc nicio localitate. „De la Vișeu, nu mai există vreo localitate. „Dincolo, peste deal, este Ucraina. Aici sunt două pichete de poliție de frontieră”, oftează Tomoiagă.