Mobilizare masivă de trupe militare americane în Europa. Acţiune de amploare fără precedent

În contextul unui exerciţiu militar ce se va desfăşura în zilele următoare, trupe militare aparţinând armatei americane vor ajunge în mai multe ţări din Europa. Exerciţiul face parte dintr-o testarea transferului rapid de soldaţi în Europa, în cazul unui atac.

"Scopul misiunii se referă la capacitatea de reacţie, la intensificarea capacităţii de reacţie şi la interoperabilitatea cu aliaţi din cadrul NATO precum Germania şi Polonia, doi aliaţi esenţiali în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord", a declarat generalul american John L. Gronski, potrivit b1.ro

 

Joi, au sosit în Germania peste 300 de militari de la baza  "Fort Bliss" din Texas. De asemenea, în Polonia vor veni în următoarele zile aproximativ 1.000 de soldaţi americani. În afară de trupe militare, vor fi trimise în Europa tancuri Abrams, vehicule blindate Bradley şi alte echipamente militare.

Reamintim că SUA şi Rusia s-au retras de curând din Tratatul INF privind armamentul nuclear în urma unor disensiuni care există de mai multe luni de zile