Mobilizare pe Aeroportul Mihai Kogălniceanu! Un nou val de repatriați din Italia UPDATE

Mobilizare pe Aeroportul Mihai Kogălniceanu! Un nou val de repatriați din Italia UPDATE

Un al patrulea avion cu aproape 200 de repatriați din Italia aterizează, marți seara, pe aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Constanța. Românii vor fi transportați în condiții de maximă securitate la centrul de carantinare de la Sanatoriul Techirghiol.

UPDATE miercuri, 25 martie ora 00:30 

Cei 184 de repatriați au ajuns la Sanatoriul Techirghiol în jurul orei 23,00, după ce avionul Companiei Tarom care i-a adus de la Veneția a aterizat pe aeroportul ”Mihail Kogălniceanu”, Constanța, la ora 20,20.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pasagerii au trecut prin triajul epidemiologic și li s-au prelevat teste care vor fi trimise la București,pentru analiză. După verificare și testare au fost transportați, sub escorta poliției la Sanatoriul Balnear Techirghiol, transformat în centru de carantină, care luni a primit primii 109 români carantinați, aduși tot din Veneția.

Sunt români din toate colțurile țării, inclusiv din Constanța, care sunt nevoiți să stea în carantină pentru două săptămâni, conform dispozițiilor. În acest moment, la Techirghiol au fost puși în carantină 293 de repatriați.

UPDATE ora 18:30  Al patrulea lot de repatriați, din Italia, care ajunge cu o aeronavă la ”Mihail Kogălniceanu”, Constanța este confirmat, oficial, de autoritățile române:

În continuarea demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul acestei seri vor reveni în țară 184 cetățeni români.

Cetățenii români vor fi repatriați din Veneția, Italia, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată.

Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate.

Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.