Să intri în viață ca într-un templu. Să ieși din viață ca un poet. Dacă vizitezi Casa memorială a lui Nicolae Labiș din Mălini (județul Suceava), ai impresia vie că timpul s-a oprit în loc. Deși se află într-o zonă turistică intens frecventată, Bucovina, arată ca o fotografie la scară mare pentru a fura o clipă din imensul cronometru al istoriei. Clipa prevestită de un episod tainic, eternizat de poet în versuri cu puțin timp înainte de moartea sa fulgerătoare, la doar 21 de ani.

Construită în 1954 de învăţătorii Eugen şi Profira Labiş, părinţii poetului, casa țărănească simplă, dar bine îngrijită, cu grădină mare și pridvor, pare scufundată în propria-i tăcere. Senzația că are un rost tainic te frapează de cum îi treci pragul. Este adevărat, toate muzeele au un timp al lor solemn, însă la Mălini e mai mult decât atât: o tăcere absolută, apoape mistică. Locuința cuprinde 5 camere și un hol.

Toate păstrează acum lucrurile poetului. Vizita îți lasă impresia că Labiș este doar puțin plecat și trebuie să se întoarcă din clipă în clipă. Privirea sa intensă din tabloul care îl reprezintă, un autoportret, pare să te vegheze tot timpul vizitei.

A prins gustul pentru basme și mituri de la mama sa Profira, înrudită cu Creangă

Nicolae Labiș s-a născut pe 2 decembrie 1935, în satul Poiana Mărului, din comuna Mălini, raionul Fălticeni (acum județul Suceava, la acea vreme județul Baia). Tatăl, Eugen, fiu de brigadier silvic, și mama, Ana-Profira, din Topolița, lângă Humulești, rudă a lui Ion Creangă, au fost învățători. Încă de copil, după cum povestește sora poetului, Nicolae învață să citească de la elevii mamei sale. sa. Compune (îndrumat de mama sa) poveşti şi poezii, încă din anii copilăriei (perioada şcolii primare). De la mama sa, Ana Profira, i-au rămas în minte basme, mituri, legende, care au devenit apoi idei sau motive în opera sa.

Școala o începe în satul natal, în clasa mamei, însă din cauza războiului, ajunge în clasa a III-a în refugiu lângă Câmpulung Muscel. În acea perioadă debutează cu poezii și scenete. Abia la sfârșitul războiului familia revine la Mălini. Nicolae urmează Liceul “Nicu Gane” din Fălticeni, cu rezultate foarte bune.

Devine cunoscut pentru cultura literară și ritmul de lectură impresionant. Avea o plăcere reală de a apărea în public, participa la șezători literare și chiar juca teatru de Shakespeare. Scria mereu poezii la sfârșitul caietelor de teme, dar trimitea diverse scrieri la ziare. A publicat poezii în revistele vremii, a primit premii la diverse concursuri naționale, toate relevând scânteia de uriaș talent al “poetului incandescent”, cum a fost supranumit.

După Liceul “Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a condus cenaclul literar, în septembrie 1952, intră la Școala de literatură “Mihai Eminescu” din București. După absolvirea școlii a fost angajat la “Contemporanul”, apoi la “Gazeta literară”, iar “Viața Românească” îi publică, în același an, în luna octombrie, faimoasa poezie “Moartea căprioarei”. De aici începe traseul său spre rescrierea poeziei românești.

Recuzita “poetului incandescent“: clopoțelul cu „sunet argintiu” și galena cu care asculta sunetele lumii

 Restaurată în 1973, casa memorială a fost amenajată ca muzeu şi inaugurată oficial în anul 1975, sub administrarea Complexului Muzeal Bucovina. În faţa casei, se află bustul lui Nicolae Labiş. În cele 5 încăperi, pot fi admirate exponate autentice, precum: mobilier vechi, tablouri, obiecte personale, piese vestimentare dar şi cărţi, rechizite şcolare, documente, fotografii, un clopoţel cu „sunet argintiu”, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, cum ne spune muzeograful. De altfel, George Călinescu avea să scrie: ,,poetul pare, în permanenţă, vrăjit de univers”.

Camera sa a fost reconstituită cu minuțiozitate și smerenie pentru el (Nelu, Lac, Neluțu ,,copchiluțul”, cum era alintat) de către familie. În camera simplă se află un şifonier, un pat, o noptieră, toate din lemn de tei lustruit, covoare ţărăneşti cu motive cu flori (pe perete şi pe jos).

Se pot vedea, de asemenea, reviste, manuscrise, afişe cu citate despre viaţa poetului sau despre poet, cuvintele spuse la înmormântarea lui, câteva portrete ale sale şi un autoportret. Creator polimorf, avea talent și la desen, pe lângă înclinaţia literară.

Star Wars la Mălini: fulgerul a intrat, a dansat și s-a retras prin mânerul unei umbrele

În vara anului 1956, după cum povestea sora poetului, Margareta Labiş, casa din Mălini a fost lovită brusc de un fulger: „Fulgerul a intrat printr-un colţ al casei, a dansat peste patul în care dormeau părinţii (…) nu a aprins casa, ci a intrat ca un laser, a lăsat ca o gaură mică în colţul de sus al camerei, a dansat peste pat, aşchiile incandescente ale tencuielii au pârlit puţin o carpetă, faţa de plapumă, şi s-a retras, ca în filmele din acelea SF, prin mânerul de metal al unei umbrele care era înfiptă prin duşumea în pământ”.

Acest incident de-a dreptul straniu desprins parca din Star Wars, a fost o inspirație pentru junele Nicolae: „Ți-a însemnat natura, prin trăsnet, unde stai/ Zdrelindu-ţi-o cu flăcări primejdioase, casa/ E semn de neastâmpăr şi de noroc să-l ai/ Până când neagra doamnă îţi va întinde coasa”. 

La doar câteva luni după acest episod și versurile care i-au urmat, poetul părăsea această lume. Margareta Labiș povestea: ,,Mălinul din curtea casei părinteşti şi-a aplecat crengile înflorite şi tulpina spre fereastra camerei, iar în primăvara următoare (n.r. – la câteva luni după moartea lui), s-a uscat”.

O moarte învăluită în mister. A fost Labiș asasinat de Securitate?

“Fratele meu a murit în brațele mele. Eram singură cu el (…) S-a întâmplat în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1956, în cea mai lungă noapte a anului”, a mărturisit Margareta Labiș, care nu este deloc convinsă că moartea fratelui său a fost un accident. “E un mister. Nu, nu a fost un banal accident”, a spus Margareta Labiș. De altfel, ipoteza asasinării poetului de către agentul de Securitate care l-ar fi împins din tramvai în acea fatidică noapte în care se întorcea de la un chef alături de prieteni a inspirat mai multe cărți, una dintre cele mai cunoscute fiind cea scrisă de poetul Cezar Ivănescu.

Controversele referitoare la un eventual asasinat au apărut în urma mărturiilor a celor declarate de Labiș pe patul de spital apropiaților. Dintr-un scriitor care slăvea actele partidului și ale sovieticilor, cu elanul juvenil al anilor săi, dar și al vremurilor, Labiș începuse să se îndoiască de doctrina comunistă după Discursul secret al lui Hrușciov și după Revoluția ungară din 1956.

Dar chiar dacă firul vieții sale s-a curmat brusc, moștenirea sa merge mai departe. În anul 2001, au fost executate o serie de reparaţii complexe ale locuinţei, iar din 2004 se află pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava, potrivit Muzeului Bucovina. Din anul 1969, de la prima ediţie a Concursului Naţional de Poezie ,,Nicolae Labiș”, se organizează aici în fiecare vară noi ediţii şi se premiază tineri poeți. Poate că dispariția sa tragică, că a fost accident sau atentat, rezonează cu gândul unei alte poete, Ana Blandiana: "Moartea unui poet adevărat nu este un sfârșit, este numai o reacție chimică menită să separe aurul de impuritați".

Sursa foto: Muzeul Bucovina