Moartea suspectă a tinerei care a depus mărturie despre orgiile lui Berlusconi . Imane Fadil scria o carte despre ritualurile sataniste și „prezențele sinistre” din vila fostului premier italian

Moartea suspectă a tinerei care a depus mărturie despre orgiile lui Berlusconi . Imane Fadil scria o carte despre ritualurile sataniste și „prezențele sinistre” din vila fostului premier italian

Modelul marocan Imane Fadil s-a stins la numai 33 de ani în spitalul Humanitas din Milano. Se internase încă de pe 29 ianuarie, plângându-se de dureri mari de stomac. După deces, testele inițiale au arătat că o posibilă cauză a morții ar putea fi ingerarea unor substanțe radioactive. Ca urmare, procurorii au deschis o anchetă pentru a afla dacă a fost într-adevăr vorba de o crimă, mai ales că în corpul ei s-au găsit niveluri neobișnuit de mari de metale grele-inclusiv cadmiu, crom și antimoniu. Ca urmare, probe de țesut din rinichii și ficatul femeii au fost trimise specialiștilor, care au afirmat însă că este "din ce în ce mai puțin probabil" ca ea să fi fost contaminată cu substanțe radioactive.

Teste suplimentare se fac la un centru de cercetare de la Roma și se va efectua, de asemenea, o examinare post-mortem. E vorba, așadar, de o moarte timpurie, care ridică multe semne de întrebare, mai ales că mulți oameni extrem de influenți se temeau de ea. Imane Fadil scria o carte intitulată „”L-am întâlnit pe diavol” și anunța că va spune adevărul despre ritualurile sataniste care însoțeau petrecerile bunga-bunga. Iar Imane Fadil nu era femeia care să glumească.

Tânăra a fost un martor cheie în anchetele "Rubygate" din 2013, în care fostul prim-ministru al Italiei Silvio Berlusconi a fost acuzat de "prostituție infantilă". Și în baza acestei mărturii, Berlusconi a fost găsit vinovat că ar fi plătit pentru serviciile sexuale ale unei prostituate în vârstă de 17 ani- Karima El Mahroug (mai cunoscută sub numele de "Ruby Rubacuori"). Fata ar fi primit 10.000 de dolari de la Berlusconi ca să participe la petreceri în vilele sale private. Era vorba, de fapt, de niște orgii în care Berlusconi și 20 de tinere făceau goi un ritual în stil african cunoscut ca "bunga bunga". Mai mult, politicianul italian a fost considerat vinovat că a abuzat de influența sa în încercarea de a ascunde relația. În 2014, Berlusconi a formulat apel împotriva hotărârii și a reușit să obțină victoria. Cu toate acestea, a urmat o nouă anchetă "Ruby ter", Berlusconi fiind bănuit că a mituit 18 fete care au participat la petrecerile sale să depună mărturie în favoarea sa. Ancheta este încă în derulare. Iar Fadil, cu o lună înainte de spitalizare, a cerut să depună mărturie și în acest dosar.

Ce știa exact Fadil? Erau petrecerile bunga-bunga parte a unui ritual satanist? Nu vom afla, poate, niciodată. Cei care anchetează moartea modelului marocan au confiscat laptopul fetei și toate notițele găsite. O idee ne putem face totuși citind ce a declarat tânăra în aprilie 2018 când a acordat un interviu ziarului Il Fatto Quotidiano. Imane Fadil spunea că a fost invitată la petrecerile de la Arcore în 2011. A participat la opt petreceri și la unele din ele a văzut totă fetele goale, ritualul.... Apoi, a refuzat să mai dea curs invitațiilor. Mai mult, a mers la parchet pentru a dezvălui tot ce văzuse și, mai ales, pe cine văzuse, cu nume și prenume. Unii au încercat să o discrediteze, acuzând-o că aleargă după faimă și bani. Primul a fost Emilio Fede. "Dar l-am dat în judecată și l-au condamnat, acum este recursul. De asemenea, el m-a dat în judecată, dar cazul său a fost respins." Fadil spunea că nu a văzut scene de sex, era însă sigură că totul se sfârșea cu o orgie. „(...) o fată a venit la mine și mi-a spus: "Pentru a obține ceva, trebuie să faci ceva mai mult." Și am înțeles totul. Până în acel moment, speram că nu voi fi întrebată niciodată de un astfel de lucru”. Cât privește cartea pe care o scria, Fadil susținea că va provoca un șoc. ”Acest domn (Berlusconi n.r.) face parte dintr-o sectă care invocă diavolul. Da, știu că spun ceva șocant, dar este adevărat. Și mulți alții știu asta. (... ) E un fel de sectă, alcătuită doar din femei, zeci și zeci de femei”. Să fie vorba de niște simple speculații? Iată partea cea mai șocantă a interviului, cu întrebările ziaristului de la Il Fatto Quotidiano și răspunsurile lui Imane Fadil: „Ai văzut aceste ritualuri? Să spunem că am multe indicii. Lângă camera în care se afla Bunga-Bunga, era o cameră mică cu haine, ca niște tunici, cam douăzeci. La ce foloseau? Apoi era încă o mică încăpere subterană cu o piscină, cu o altă încăpere lângă ea, complet întunecate, fără lumină. O piscină subterană și o cameră fără lumini? De ce? Sunt totuși niște indicii slabe.... Ar putea fi o zonă de relaxare. Este adevărat că nu ai văzut niciun ritual satanic sau ceva asemănător? Uite, am văzut un lucru mai rău. Lucruri care sunt greu de explicat pe scurt. Te rog, incearcă! Am văzut prezențe ciudate și sinistre. Am anumite capacități psihice de când eram copil, datorită faptului că tatăl meu a fost un sfânt. Și vă spun că, în acea casă, există prezențe îngrijorătoare. E rău acolo. L-am văzut, e Lucifer. Astfel de vorbe ar putea face să fii percepută ca o nebună? Bineînțeles că știu, dar nu-mi pasă ce vor spune oamenii. N-am spus nimic, pentru că nu aveam nicio dovadă. Acum o am! Ai dovada? Arat-o! Nu, încă nu voi face asta. Mai târziu. Trebuie să termin această carte. Și atunci lumea va ști".  

Ne puteți urmări și pe Google News

Până când a murit, Fadil a căutat un editor care era "destul de curajos" să-i tipărească ei cartea intitulată "I Met Diavolul". Imediat după moartea sa, manuscrisul a fost confiscat de procurori. Ziarul italian Il Fatto Quotidiano a publicat un mic fragment: ”Am văzut fetele într-un fel de cerc, cu Berlusconi în centru, ca pivot. Un fel de adorație, unii erau goi, alții pe jumătate dezbrăcați și alții deghizați, rătăcind prin sala subterană”. Imane povestește că a găsit curaj și s-a dus la Berlusconi să-i spună că vrea să plece. Dar Silvio i-a spus să aștepte. În subsol, Imane a văzut un fel de bordel cu fete goale și jumătate goale în piscină. Cartea se află acum în posesia anchetatorilor, dar Berlusconi e în continuare un politician influent. În ziua decesului, Autoritatea Judiciară a confiscat corpul lui Fadil și toate dosarele sale medicale. Când au apărut știrile despre moartea lui Fadil, Berlusconi s-a mulțumit să spună: "Întotdeauna este trist când moare o tânără. Eu nu am întâlnit niciodată această persoană".