Editura Evenimentul si Capital

Moartea Mădălinei Manole: revine ipoteza crimei

manole_02
Autor: | | 81 Comentarii | 8872 Vizualizari

După aproape un an de la moartea solistei, dosarul în care sunt cercetate condiţiile morţii sale va fi redeschis. Anchetatorii au şase motive să facă asta.

Ancheta în cazul morţii artistei Mădălina Manole va fi reluată, a decis, ieri, Tribunalul Bucureşti. Asta, după ce avocatul Bogdan Bărbuceanu, cel care-i reprezintă pe părinţii artistei, a contestat cele două rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din care reieşea că artista s-a sinucis. Practic, în plângerea formulată de avocatul Bărbuceanu sunt prezentate instanţei de judecată şase motive care încearcă să desfiinţeze ipoteza potrivit căreia vedeta s-a sinucis prin ingerarea unei substanţe interzise în România. Furadanul, stabilit în urma unei deducţii logice Primul dintre motivele invocate în plângerea părinţilor este acela că - aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de criminalişti-stabilirea subs tanţei ingerate de către Mădălina, ca fiind Furadan, s-a făcut în urma unei deducţii logice, după ce s-a analizat lista produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România, şi nu în urma unei analize de laborator. Un alt motiv de contestare a rezoluţiilor a fost acela că cererea prin care avocatul a solicitat un supliment de expertiză pentru a se stabili dacă este posibil ca o persoană să înghită o cantitate foarte mare de Furadan a fost respinsă. La fel s-a întâmplat cu cererea prin care raportul de autopsie medico-legală urma să stabilească dacă existau sau nu pe corpul Mădălinei urme de violenţă. Fără avocat la audieri. Verii nu au fost primiţi ca martori Mai mult, părinţii Mădălinei au reclamat faptul că nu i s-a permis avocatului acestora accesul în timpul audierilor, pe motiv că "nu este necesar şi am îngreuna lucrurile". Mai mult, de claraţia Eugeniei Manole, mama Mădălinei, ar fi fost scrisă în întregime de către organul judiciar. Un alt motiv de contestare a rezoluţiilor a fost faptul că anchetatorii au refuzat audierea a doi martori - un văr primar al Mădălinei şi un prieten foarte apropiat. De asemenea, deşi anchetatorii au fost interesaţi iniţial de audierea lui lui Sorin Ilioaia, ca martor în anchetă, în cele din urmă s-a renunţat la acest demers. Acesta susţinea că are probe despre moartea Mădălinei şi că le va prezenta Parchetului. De asemenea, în plângerea respectivă se mai atrage atenţia că nu s-a avut în vedere infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii. GRAFICĂ: COSMIN MARICAMISTER. Pe 14 iulie, artista ar fi împlinit44 de ani. S-a sinucis, anul trecut, chiar de ziua ei FOTO: ANDREI SPIRACHEDosarul se întoarce la Parchetul Bucureşti Ca urmare a deciziei Tribunalul Bucureşti, dosarul se va întoarce la Parchetul Capitalei. Potrivit avocatului Bărbuceanu, este foarte important, pentru început, să fie aflate care dintre motivele invocate mai sus au convins instanţa de judecată să redeschidă ancheta asupra morţii artistei. "În funcţie de motivare se poate spune ce paşi vor fi urmaţi în ancheta care, cel mai probabil, va fi făcută de un alt procuror. Este posibil să se ceară deshumarea, ceea ce nu este de dorit. Aşadar, o luăm de la capăt pentru a se completa anumite probatorii", a explicat avocatul Bărbuceanu.<iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/Cmyovy-lGso" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CONFLICTSoţul artistei, bombardat cu acuzaţii Imediat după moartea Mădălinei Manole, conflictul dintre părinţi şi soţul acesteia, Petru Mircea, s-a acutizat. Primele discuţii au apărut în momentul în care a început discuţia despre custodia copilului, dar şi despre averea lăsată de Mădălina. Părinţii au susţinut că vila din Otopeni în care locuiau cei doi soţi ar fi fost construită din agoniseala de-o viaţă a cântăreţei. Apoi, cearta a vizat banii din contul artistei. Totuşi, subiectul cel mai discutat a rămas custodia băieţelului în vârstă de aproximativ doi ani. În emisiunea "Acces Direct" de ieri după-amiază, martorul cheie din dosar a spus că, în ziua înmormântării Mădălinei a mers la cimitir în maşină cu Petru Mircea, iar acesta asculta muzică hip-hop la radio. Acesta a mai povestit că mama lui Petru Mircea a vorbit foarte urât de fosta sa noră după moartea acesteia, dar şi că Petru Mircea ar fi afirmat că poate plăti pe cineva să închidă gura soacrei sale. Martorul a mai adăugat că deţine informaţii din care rezultă că Mădălina Manole ar fi intenţionat să divorţeze. Petru Mircea a preferat, de cele mai multe ori, să nu răspundă public la toate acuzaţiile aduse de damilia Manole. LĂMURIRI Petru Mircea e sigur că nu se schimbă nimic Invitat la emisiunea lui Cătălin Măruţă, soţul Mădălinei Manole a lăsat impresia unui om obosit de atâtea acuzaţii. Ba chiar a precizat că a fost mai afectat de cele aduse de socrii săi, decât de faptul că a fost chemat de procurori în timpul anchetei, pentru a da explicaţii cu privire la moartea soţiei sale. Deşi a mărturisit că nu se aştepta la o astfel de decizie a instanţei, părerea sa este că ancheta care se va relua nu va aduce nimic nou. El crede însă că redeschiderea dosarului e un prilej de a se demonta toate lucrurile neadevărate afirmate de socrii săi: "În felul acesta îşi vor lămuri şi părinţii soţiei mele bănuielile şi lucrurile neclare pentru ei". El crede că noua anchetă ar putea duce la stoparea "jignirilor şi vorbelor neadevărate" şi a adăugat că, pentru familia Manole, aceasta este ultima şansă de a găsi răspunsuri ce privesc moartea fiicei lor şi nevinovăţia lui. "Îi cunosc foarte bine pe părinţii soţiei mele şi îi voi suporta până la capăt, aşa cum şi soţia mea i-a suportat o viaţă de om", a ţinut să precizeze Petru Mircea. (Anca Simionescu)Citiţi şi:

  • Mesaj de adio: "Ştiu că sunt iubită. Îmi pare rău"
  • Mădălina a murit de ziua ei. Sinuciderea, prima ipoteză
  • Rezultatele autopsiei: S-a otrăvit cu 400ml de Furadan
  • Mădălina Manole s-a filmat înainte de a se sinucide

Ce avere avea, de fapt, Nicolae Ceausescu! Unde se afla banii ACUM

Pagina 1 din 2


Tag-uri: madalina manole



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI