Moartea lovește de două ori dragostea lui Nicu Ceaușescu

Moartea lovește de două ori dragostea lui Nicu Ceaușescu

Nicu Ceaușescu dirija din umbră Sportul Studențesc, unde a reușit în anii 1980 să-l deturneze pe Hagi, care optase pentru Universitatea Craiova.

„Chiar și la 41 de ani de atunci, îmi amintesc perfect. Mi-au rămas întipărite pe pelicula minții, pentru că au fost momente care mi-au marcat viața.

Eu am stat pe rândul al doilea, pe șirul din spatele șoferului, dar nu la geam, ci spre culoarul din interior. La geam, lângă mine, a stat Liviu Colceriu, care a murit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Eu trebuia să stau pe locul unde s-a murit! Colceriu s-a dus, cam cu o oră înainte de accident, prin autocar, să împartă hrană rece băieților. După ce le-a dat senvișurile, a revenit. Eu eram la margine și el mi-a zis: «Du-te la geam!». Eu n-am vrut: «Du-te tu!». Și mi-am tras genunchii spre coridor, ca să poată intra. Acela a fost momentul crucial pentru mine. Colceriu a intrat la geam și a adormit aproape imediat. Era obosit, fusese tracasat, era și supărat că luase echipa bătaie. El nici n-a știut că a murit”, a rememorat Mircea Rădulescu.

Șoferul Cazacu a scăpat autocarul de sub control, a ieșit de pe partea carosabilă și a nimerit un pom gros. „Patru oameni înlănțuiți de abia cuprindeau acel pom. Șoferul a murit pe loc, la fel acel Georgescu, de la UASCR, care stătea pe locul acela din față rezervat ghidului. Doctorul Curea stătea pe primul rând în fața mea. Și el a murit.

Trei dintre cei patru morți au fost pe partea mea, șoferul, doctorul Curea, care era pe rândul din fața mea și Colceriu, care stătea lângă mine! Și a mai fost un moment dintr-acela care se întâmplă pentru că așa trebuie, nu poți să-l explici altfel.

Când am plecat la Cluj, am luat în autocar un student din Turda, care mergea la părinți. Era fanul nostru, dar n-a mai mers la Cluj, la jocul cu CFR.

Dar, la retur, convenisem să-l luăm din nou și l-am ridicat de la Turda. Numai că acel tânăr a venit de acasă cu niște mâncărică, cu niște vinișor. Na, cum vine studentul de la părinți. Și s-a dus pe ultima banchetă. Acolo a deschis pachetul de acasă și băieții s-au strâns imediat în jurul lui pentru o gustare, un vinișor.

Rică Răducanu era sufletul petrecerii.

Colceriu i-a spus lui Angelo Niculescu: «Dom profesor, duceți-vă în spate la băieți, că sunt un pic emoționați!». Angelo n-a vrut, dar Colceriu a insistat. Și Angelo a cedat.

S-a dus în spate și s-a așezat unde a găsit un loc liber. Și cine a venit în locul lui? Portarul Vasile Suciu, care a avut picioarele făcute ferfeniță, parcă i le pusese cineva pe tocător și le crestase cu toporul! A stat vreun an prin spitale, a suferit zeci de operații”, și-a mai amintit Mircea Rădulescu.

De ce s-a întâmplat tragedia?