21 de adolescenți cu vârste sub 17 ani au murit în timp ce se aflau în taverna Enyobeni din Africa de Sud, iar autoritățile locale nu au nicio explicație pentru aceste decese. Mai mult, alți patru tineri sunt internați la spital, fiind acum în stare critică, anunță presa locală.
Inexplicabila tragedie s-a petrecut în taverna Enyobeni, din orașul sud-african East London, când 21 de tineri au fost găsiți decedați, dar fără urme de violență, motiv pentru care anchetatorii iau în calcul ipoteza unui act de otrăvire în masă.
Moarte suspectă pentru 21 de tineri din Africa de Sud
Martorii oculari au transmis faptul că tinerii au căzut secerați la pământ, în timp ce vorbeau. Ipoteza otrăvirii îi aparține șeful poliției naționale, Bheki Cele, citat de Mirror. Pe rețelele de socializare au apărut multiple videoclipuri în care tinerii decedați se aflau fie în tavernă, fie pe străzile din apropiere, la scurtă vreme înainte de a muri.
Presa locală scrie că numărul victimelor ar putea crește, dat fiind faptul că patru tineri se află în stare critică. Mai mult, cadavrele a cinci tineri încă nu au fost identificate, scrie presa sud-africană. Alți 10 tineri au rămas sub supraveghere medicală, acuzând simptome ușoare, printre care dureri de spate, senzația de strângere în piept, vomă și dureri de cap.
Cei 21 de tineri au fost găsiți fără viață, întinși pe mese, scaune sau pe podea, fără urme de răni pe corp. Aceștia se aflau la o petrecere, patronul localului fiind acuzat acum de servirea de băuturi alcoolice tinerilor minori, printe care o fată de 13 ani, cea mai tânără dintre victimele decedate în taverna Enyobeni.
Autoritățile locale nu au anunțat nicio cauză a producerii deceselor
Deși autoritățile locale spun că situația este extrem de gravă și că nu se cunosc cauzele deceselor celor 21 de tineri, publicația News 24 scrie că 16 din cei 26 de tineri care se aflau în taverna respectivă au fost transportați la spital, iar mai apoi au fost externați, pentru că nu sufereau de nicio afecțiune.
Incidentul a fost raportat duminică, 27 iunie, iar de atunci autoritățile încearcă să elucideze misterioasa tragedie în masă, anunțând că nu au de gând să dezvăluie date din anchetă, nici măcar cu privire la cauza producerii deceselor, conform Știrileprotv.ro.
„Poliția nu dorește să facă speculații cu privire la cauza incidentului, deoarece ar putea risca să pună în pericol ancheta sensibilă care este în curs de desfășurare", a declarat Poliția sud-africană.