Mizele politice din UE afectează România? „Raportul MCV, joc politic regretabil”

Marți, România așteaptă votul din Parlamentul European pentru Rezoluția în privința statului de drept și prezentarea Raportului MCV de către Comisia Europeană.

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa susține că dacă informațiile apărute în presă, în privința Raportului MCV, vor fi aceleași cu cele prezentate de Comisia Europeană, înseamnă că România este victima unui joc politic al Grupului Popular European, cel care deține majoritatea în Parlamentul European și președinția CE.

            „Dacă zvonurile se confirmă însă, iar Raportul MCV va conține elementele apărute în presă, putem spune că asistăm la un joc politic extrem de regretabil al PPE, grup care controlează de fapt Comisia Europeană. Nu se poate ca la deschiderea arătată de autoritățile române în toate aceste luni să se răspundă așa. România merită un tratament corect.

            PPE își caută ținte în compensare pentru măsurile decise de UE în cazurile Poloniei și Ungariei și folosește ca instrument în acest sens inclusiv influența pe care o are în Comisie și în Parlamentul European”, transmite eurodeputatul.

 

Popa susține că și europarlamentarii români, afiliați la PPE, participă la acest joc politic. Eurodeputatul speră totuși că Raportul MCV și Rezoluția din PE vor fi corecte.