În timp ce gâlceava de la vârful coaliției PSD-ALDE este în toi, cu largul concurs al lui Călin Popescu-Tăriceanu și Viorica Dăncilă, Opoziția se pregătește pentru convocarea unei sesiuni extraordinare de foc a Camerei Deputaților, după ce liderii PNL au aunțat, la începutul săptămânii, că au strâns numărul de semnături necesar declanșării acestei proceduri.
Precizăm că pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare apar multe puncte de-a dreptul incendiare: abrogarea Legii recursului compensatoriu, dar și prevederile OUG 114 și OUG 51.
Fluturarea moțiunii de cenzură
De asemenea, reprezentanții opoziției sunt ferm convinși că Tăriceanu și ALDE nu vor pleca de la guvernare, în pofida tămbălăului iscat, ceea ce înseamnă că perspectiva unei noi moțiuni de cenzură nu poate fi deloc exclusă, cu atât mai mult în condițiile erodării majorității parlamentare. ALDE nu va părăsi guvernarea, pentru că rectificarea ministerelor coordonate de miniştrii acestui partid este una pozitivă şi, din punct de vedere politic, premierul Viorica Dăncilă dictează deocamdată care este linia în actul de guvernare, a afirmat, marţi, la RFI, preşedintele PMP, Eugen Tomac, subliniind că PMP va vota oricând o moţiune de cenzură.
S-au înțeles la bani
„Nu cred că ALDE părăseşte guvernarea. Un partid cu 4%, cât a obţinut la ultimele alegeri, nu-şi permite să plece în acest moment de la guvernare dintr-un motiv foarte simplu: pentru că oricum în interiorul lor majoritatea optează pentru rămânerea la guvernare, în condiţiile în care ALDE a decontat tot ceea ce politic a reuşit să implementeze, între ghilimele, împreună cu PSD în ultimii ani.
Deci, ALDE nu are nicio perspectivă în afara guvernării, este doar o încercare a domnului Tăriceanu de a se poziţiona pe poziţii de forţă, în condiţiile în care nu mai are acest suport în rândul populaţiei de a se poziţiona drept un lider care mai poate oferi o perspectivă. E limpede că scena de luni, prin care mai rămânea să anunţe domnul Tăriceanu că a sunat la 112 pentru a o găsi pe doamna Dăncilă şi a o invita la o discuţie, arată starea de fapt din coaliţia de guvernare. Dacă ne uităm la rectificare, veţi observa că ministerele coordonate de miniştrii proveniţi din ALDE au o rectificare pozitivă. Deci, pe bani s-au înţeles, însă, politic, Dăncilă deocamdată dictează care este linia în actul de guvernare şi liderul ALDE nu are nicio şansă de a-şi impune vreun punct de vedere legat de agenda pe care vrea să o creioneze cu privire la alegerile prezidenţiale”, a declarat Eugen Tomac.
Desfășurătorul
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a anunțat, la începutul săptămânii, că formațiunea a reușit să adune numărul de semnături necesar pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților în perioada 26-30 august. Pe ordinea de zi se află un punct de-a dreptul incendiar: abrogarea Legii recursului compensatoriu și OUG 114. „PNL a obținut stângerea numărului de semnături, astfel încât în perioada 26-30 august să se desfășoare o sesiune extraordinară în Camera Deputaților. Noi am solicitat majorității parlamentare organizarea acestei sesiuni și răspunsul a fost evident nimic sau zero, așa cum ne-a obișnuit. Ca atare minimum 115 deputați până în momentul de față au semnat pentru o sesiune extraordinară cu o ordine de zi care să clarifice câteva probleme acute înaintea sesiunii ordinare care va începe la 1 septembrie”, a declarat Raluca Turcan. Precizăm că pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare apar mai multe puncte, printre care și abrogarea Legii recursului compensatoriu, dar și OUG 114 și OUG 51.
Ciolacu s-a conformat
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat, ieri, ca răspuns la solicitarea Opoziției de întrunire a forului legislativ în sesiune extraordinară, că luni va avea loc ședința Biroului Permanent, iar marți, plenul Camerei inferioare se va întruni pentru aprobarea ordinii de zi și a programului sesiunii extraordinare.
Ciolacu reproșează partidelor de Opoziție că nu și-au făcut temele și că au greșit destinatarul cerererii, în sensul că un proiect de lege propus în dezbatere este de competența Senatului, ca primă Cameră sesizată. În ceea ce privește celelalte propuneri, președintele Camerei Deputaților a avut o serie de obiecții și i-a atenționat pe semnatari că nu sunt serioși. Mai mult, Ciolacu susține că dacă OUG 114 s-ar abroga în totalitate, așa cum cere Opoziția, acest lucru ar avea un impact economic grav, inclusiv faptul că nu ar mai crește pensiile de la 1 septembrie și vor fi tăiate salariile din construcții.