Mitul rasismului sistematic al poliției americane

Mitul rasismului sistematic al poliției americane

Moartea lui George Floyd în Minneapolis a reînviat narativul din epoca Obama potrivit căruia aplicarea legii este endemic rasistă.

Oricât de îngrozitoare este înregistrarea cu arestarea lui Floyd, nu este reprezentativă pentru cele 375 de milioane de contacte anuale pe care le are poliția cu civilii, susține într-o opinie pentru Wall Street Journal, Heather Mac Donald, membră a Institului Manhattan, preluată de tribuna.us.

Recent, Barack Obama a scris pe Twitter că pentru milioane de americani de culoare tratamentul diferit aplicat de sistemul de justiție din caua rasei este „tragic, dureros, înnebunitor de „normal”.

Barack Obama a cerut poliției și publicului să creeze un „nou normal”, în care bigotismul nu mai „infecteze instituțiile și inimile noastre”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aceeași zi, Joe Biden a lansat un clip video în care afirma că toate persoanele de culoare se tem pentru siguranța lor în fața „poliției rele” și că copiii de culoare trebuie instruiți să tolereze abuzurile poliției doar pentru a putea „ajunge acasă” – un ecou al afirmației pe care Barack Obama a făcut-o după ambuscadă fatală în care cinci ofițeri de poliției au fost uciși în Dallas, în iulie 2016.

În timpul serviciului funerar, președintele a spus că părinții de culoare americani aveau dreptate să se teamă pentru copiii lor care ar putea fi uciși de polițiști ori de câte ori ar ieși din casă.

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, a denunțat „pata rasismului fundamental, instituțional” în aplicarea legii. A susținut că persoanele de culoare aveau dreptate să respingă promisiunile reformării poliției ca fiind vorbe goale.

Această acuzație de rasism sistematic al poliției a fost greșită în era Obama și rămâne la fel și astăzi.

Un corp solid de probe nu identifică prejudecăți structurale în sistemul de justiție penală cu privire la arestări, urmărire penală sau condamnare. Infracțiunile și comportamentul suspect, nu rasa, determină majoritatea acțiunilor poliției.

În 2019, polițiștii au împușcat fatal 1004 oameni, majoritatea fiind înarmați sau periculoși. Persoanele de culoare au reprezentat aproximativ un sfert dintre cei uciși de polițiști anul trecut (235), un raport care a rămas stabil din 2015.

Această pondere de victime de culoare este mai mică decât ceea ce ar previziona rata criminalității persoanelor de culoare, întrucât împușcăturile poliției sunt o funcție de cât de des se confruntă ofițerii cu suspecți înarmați și violenți.

În 2018, ultimul an în care au fost făcute publice astfel de date, persoanele de culoare au însumat 53% dintre infractorii cunoscuți pentru omucideri în Statele Unite, comițând aproximativ 60% din jafuri, deși sunt 13% din populația Statelor Unite.

Poliția a împușcat fatal 9 persoane de culoare și 19 persoane albe neînarmate în 2019, potrivit Washington Post, în scădere de la 38 la 32 din 2015. Ziarul definește „neînarmat” în linii mari pentru a include cazuri precum cel al unui suspect din Newark, NJ, care avea un pistol încărcat în mașină în timp ce era urmărit de poliție.