Cerere inedită a Mitropolitului Ioan Selejan al Banatului. Criminalului Lepa să i se dea o fotografie de la înmormântarea polițistului pe care l-a ucis, ca să se căiască

Cerere inedită a Mitropolitului Ioan Selejan al Banatului. Criminalului Lepa să i se dea o fotografie de la înmormântarea polițistului pe care l-a ucis, ca să se căiască

Recaș, micul orășel din județul Timiș, a devenit, pentru o zi, locul de pelerinaj a zeci de polițiști, veniți din toate colțurile țării, pentru a-i aduce un ultim omagiu colegului lor, împușcat, duminică, de criminalul Marcel Lepa. Sub privirile împietrite ale soției și ale celor doi copii ai săi, Cristian Amariei a fost condus pe ultimul drum, prin fața postului de Poliție în care și-a petrecut ultimii ani de viață. Mitropolitul Banatului: „Azi, de Înălțare, un sufl et de la Recaș se înalță la Dumnezeu”.

Polițiști, localnici, rude și chiar femeile de serviciu de la școala în care a învățat Cristian Amariei au venit, cu sutele, să își ia rămas bun de la polițistul ucis, duminică, de urmăritul general Marcel Lepa. Drama care a zguduit o țară întreagă a impresionat și inimile tari ale luptătorilor de la trupele speciale care nu și-au putut stăpâni lacrimile, atunci când i-au văzut pe cei doi copii și pe soția lui Cristian stând nedezlipiți de sicriu.

 Polițistul Cristian Amariei a fost înmormântat, joi, într-o zi simbolică, Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, cu onoruri militare, în cimitirul din Recaș, orașul în care muncea și trăia. O mare de oameni, mult peste mie, au participat la funeralii: au venit oameni din localitate, rude, colegi de serviciu, reprezentanți de la toate structurile militare, inclusiv trupele speciale, de la Jandarmerie și MApN.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful Poliției Române, chestorul general Ioan Buda, subsecretarul de stat Mihai Valentin, șefii celor două sindicate de poliție reprezentative la nivel național, Dumitru Coarnă și Iulian Surugiu, i-au adus, și ei, un ultim pios omagiu.

Onor, în sunet de sirene

Trupul neînsuflețit a fost purtat, acoperit de drapelul României, de jandarmi în uniforme de gală, iar un pluton a efectuat onorurile. Ostașii au tras trei salve, timp în care, foștii săi colegi au pornit sirenele mașinilor de poliție, făcând și mai sfâșietor momentul despre care Ioan Selejan, mitropolitul Banatului a vorbit: „Domnilor comandanți, vă rog sa le spuneți absolvenților de academie și de școli de poliție că ei când termină aceste școli pleacă direct pe front. Dacă în 9 mai 1945 a încetat Al Doilea Război Mondial și ostașii au fost lăsați la vatră, polițiștii nu se lasă la vatră decât atunci când Dumnezeu îi cheamă și pe ei sus, în ceruri. Dimineață când plecați de acasă să vă sărutați soția și copiii”.

În tot acest timp, devastată de durere, îmbrăcată în uniforma a soțului, văduva a plâns aruncată desupra jumătății ce i-a fost răpită cu două gloanțe atent țintite de un criminal. ÎPS Ioan nu și-a putut stăpâni lacrimile în timpul ceremoniei. Avându-l alături pe unul din cei doi fii ai polițistului, acesta i-a rugat pe polițiști „să-i ducă celui care l-a împușcat o fotografie de la înmormântare pentru ca acesta să vadă că nu a ucis doar un om, ci a rănit sute, chiar mii de oameni”. I-a daruit fiului polițistului o icoană înfățișând-o pe Fecioara Maria cu pruncul, asigurându-l că nu va fi niciodată singur. Cristian Amariei a fost înaintat la gradul de subinspector de Poliție postmortem și a fost decorat cu Emblema de Onoare pentru merite deosebite în slujba comunității pe care a apărat-o cu viața.

Criminalul, transferat la penitenciar

 Ucigașul polițistului, Ionel Marcel Lepa, a fost transferat, ieri, la penitenciar din spitalul unde a fost tratat, în urma rănilor suferite în schimbul de focuri cu polițiștii. Recidivist cu zeci de infracțiuni cu violență, Lepa fusese dat în urmărire internațională pentru ispășirea a 4 ani și 8 luni de închisoare. Criminalul a fost scos din spital de o escortă numeroasă de polițiști, inclusiv mascații de la SAS.

 

Asistentul care a încercat să îl salveze pe polițist, l-a îngrijit și pe criminal

Coincidența a făcut ca același asistent medical să ajungă să acorde primul-ajutor și polițistului ucis de Ionel Marcel Lepa, duminică, la Izvin, dar și criminalului, aproape două zile mai târziu, când acesta a fost prins de trupele speciale.

Octavian Iulius Benegui (foto) a încercat cu mâinile sale să-l trezească la viață pe agentul Cristian Amariei și tot el i-a dezinfectat și pansat rănile celui care l-a ucis pe polițist. El a povestit că a ajuns, duminică după-amiază, cu a doua Ambulanță, la polițistul împușcat, la 16 minute după apelul la 112. La vederea omului legii secerat la pământ, asistentul a avut un șoc. „Am mai văzut oameni împușcați, lucrez de 12 ani pe Ambulanță, am văzut multe. M-a impresionat faptul că era un om al legii, în uniformă, mort la datorie cum se spune. Toate astea în timp ce lângă noi se trăgeau focuri de armă: trăgea polițistul celălalt, trăgea criminalul. Faptul că a omorât un polițist, că a intrat peste un om în casă și i-a pus pistolul la cap amenințându-l ca să îi ia mașina, au crescut și mai mult șocul”, a spus asistentul.

El a spus că gâtul și pieptul polițistului fuseseră perforate de două gloanțe. Nu era sânge mult. Poate că unul din poiectile a atins plâmânul. Agentul Cristian Amariei a fost găsit fără puls de primul echipaj de ambulanță ajuns la fața locului, dar oamenii au început manevrele de resuscitare. Când a ajuns Benegui, au putut schimba rolurile. Făceau pe rând compresiuni cardiace și monitorizare. „Doctorul a intubat pacientul, noi făceam compresiuni, cu ochii pe ecranul aparatelor de monitorizare, cu fiecare manevră ne gândeam că poate ar mai fi o șansă. După aproape o oră medicul a spus: Gata, oprim resuscitarea, era evident că nu mai puteam face nimic pentru polițist. A fost ca un fior rece. Ceva ce nu îți poți imagina. Ai senzația că ai fi putut face mai mult, dar ai făcut deja totul și nu ești Dumnezeu”, a spus asistentul.

Două zile mai târziu, la apelul polițiștilor care îl prindeau pe criminalul urmărit Ionel Marcel Lepa, tot Octavian era de serevciu. A fost trimis la Izvin, să acorde primul ajutor criminalului. „Am avut sentimente amestecate, de milă și ură. Aveam în față un criminal, care a ucis cu sânge rece și care a amenințat oameni nevinovați, dar care era, totodată, rănit, o victimă ce necesita ajutor. I-am pus perfuzii și i-am dezinfectat rănile, în ambulanță. Am încercat să comunic cu el, dar a refuzat să vorbească, nu a scos un sunet tot drumul”, a mărturisit Octavian Benegui.